Guvernul a acţionat corect în cazul BEM şi aeroport, Vlad Filat

Guvernul a acţionat în mod corect când a luat deciziile de a concesiona Aeroportul Internaţional Chişinău şi să nu participe la emisiunea supliemntară de acţiuni de la Banca de Economii (BEM), deoarece nu îşi permitea financiar să acţioneze altfel. De această părere este liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, transmite IPN.

În cadrul emisiunii „Vineri cu Anatol Golea” la postul RTR Moldova, politicianul a remarcat că la BEM nu mai putea să continue situaţia când toată ţara era încordată vizavi de ce se întâmplă acolo. Vlad Filat a menţionat că decizia de a face o emisiune suplimentară de acţiuni la BEM, ceea ce a dus la micşorarea cotei părţi de acţiuni deţinute de stat de la 56% la 33%, a fost luată în baza hotărârii parlamentului. Iar legislativul a ţinut cont de recomandările comisiei speciale parlamentare conduse de deputatul comunist Oleg Reidman.

„Nu avea statul acel miliard de lei ca să fie salvată banca. Eu înţeleg că pentru comunişti ar fi fost mai bine dacă banca falimenta, s-ar fi făcut revolte, lumea avea să iasă în stradă. Dar noi eram obligaţi să facem totul ca instituţia să lucreze mai departe. Decizia a fost luată reieşind din situaţia în care ne aflam. Acum toate organele de stat trebuie să fie atente ca să se îndeplinească toate angajamentele”, a spus Vlad Filat.

Referindu-se la Aeroportul Internaţional Chişinău, care a fost dat în concesionare pentru 49 de ani unei firme ruseşti, politicianul a spus că în starea de acum aeroportul nu mai poate funcţiona şi că are nevoie de investiţii. „Investiţia necesară este de 240 milioane de euro, nu este suma aleasă de mine, este suma stabilită de experţi independenţi. Statul nu are banii aceştia. Unora nu le place că sunt investiţii ruseşti, pe de o parte comuniştii optează pentru relaţia cu ruşii, dar investiţiile ruseşti nu le acceptă”, a comentat liderul liberal-democrat.

Vlad Filat a mai adăugat că este important ca acest proiect să fie aprobat, să înceapă investiţiile, iar oamenii să se simtă confortabil. Politicianul a infirmat că ar avea vreo implicare personală la cele două afaceri.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.