Paradoxul este că statul a ajuns să vîndă întreprinderile care aduc şi vor aduce anual sute de milioane de lei venit bugetului. Motivul că avem nevoie de bani aici şi acum este unul fals.

Lipsa de reacţii ale persoanelor cu funcţii de răspundere în stat la declaraţiile privind ilegalităţile comise în cazul Băncii de Economii şi cel al  Aeroportului Internaţional Chişinău este dovada complicităţii Guvernului în toate aceste ilegalităţi.

Nu cunosc să mai avut asemenea situaţii în toţi anii de existenţă a statutului Republica Moldova.

Anterior, am atenţionat despre faptul că politizarea tuturor instituţiilor statului va conduce la lipsă de responsabilitate a funcţionarilor de rang înalt faţă de cetăţeni.

Iar ceea ce se întîmplă cu procesul de privatizare a proprietăţilor statului este dovada scopului final al guvernării democratice – ”partajarea politică a proprietăţilor statului”. În cazul în care persoanele responsabile de securitatea economică a statului şi de respectarea prevederilor legale  nu vor reacţiona la aceste fărădelegi, este greu de presupus ce va urma.

Partidul Popular a solicitat atît Preşedintelui Republicii Moldova, cît şi Procurorului General să se pătrundă de responsabilitatea funcţiilor pe care le deţin şi să întreprindă măsurile necesare în vederea stopării acestor fenomene inadmisibile într-o societate democratică.

Privatizarea? Deetatizarea? Sau acaparare?

Procedura de privatizare a proprietăţilor statului pînă în anul 2007 se efectua în baza legilor cu privire la Programul de privatizare pentru anumiţi ani (începînd cu 1992 şi pînă în 1998), care ulterior a fost prelungit pînă la adoptarea noii legi privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice.

Legea cu privire la Programul de privatizare stabilea foarte clar scopurile, obiectivele şi modalităţile privatizării obiectelor proprietate publică, inclusiv diversificarea modului de privatizare în scopul atragerii de investiţii în economie. Şi, cel mai important lucru care trebuia să se întîmple – să se încheie procesul de privatizare a patrimoniului public şi de reformare a sectorului agrar.

La acea etapă s-a finalizat restructurarea sectorului energetic prin privatizarea întreprinderilor de stat cu scopul atragerii investiţiilor. Astfel, în 2000 compania spaniolă „Union Fenosa” în Moldova a cumpărat 100 % din acţiunile a trei întreprinderi de distribuţie – Societatea pe acţiuni „RE Chişinău”, Societatea pe acţiuni „RED Centru” şi Societatea pe acţiuni „RED Sud”. A fost creată Societatea pe acţiuni moldo-rusă de tip deschis „Moldovagaz” (S.A. „Moldovagaz”). Ulterior, s-a reuşit crearea unei pieţe de combustibili apropiată modelului occidental în care activează 112 agenţi economici.

Paradoxurile procesului de privatizare a proprietăţilor statului

Paradoxurile în procesul de privatizare au început odată cu adoptarea legilor privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice (2007) şi cu privire la parteneriatul public privat (2008). Anume după adoptarea acestor legi am fost martorii unor ”privatizări” dubioase: construcţia şi darea în exploatare a Centrului Comercial Agroalimentar ”Grădina Moldovei” cu o suprafaţă de 10,6 ha, transmise în arendă pe o perioadă de 99 de ani, care în 2007 au fost concesionate. Apoi urmează istoria portului internaţional Giurgiuleşti, stadionul republican din centrul Chişinăului, uzina de tractoare “TRACOM”, Moldasig, mai recent, concesionarea spitalului de urgenţă din Chişinău şi  multe altele.

Concluzia este că statul, prin reprezentanţii săi în consiliile de administrare, nu-şi onorează obligaţiunile legale privind buna administrare a proprietăţii publice în scopul atragerii de investiţii şi asigurării unui management eficient.

Astfel, proprietăţile statului, care într-adevăr necesită a fi privatizate, dar au fost aduse într-o stare dezastruoasă, se încearcă a fi vîndute la preţuri exagerate, pe de altă parte, întreprinderi cu profit şi viabile se propun a fi vîndute la preţuri derizorii.

Să nu căutăm departe, exemplul Băncii de Economii, care se propune a fi vîndută la un preţ de 20 de ori mai mic. Cauza poate fi una – lipsa de capacităţi instituţionale de a gestiona eficient procesul de privatizare a proprietăţilor statutului, sau …că instituţiile statutului nu mai protejează interesul economic al statului, dar se implică în realizarea unor scheme de acaparare a proprietăţilor statului.

Şi în 2012 Agenţia Proprietăţii Publice a scos la vînzare active la un preţ de 5-7 ori mai mic, evaluat la 930 milioane lei, deoarece pe parcursul a trei ani de zile nu s-a reuşit a fi vîndute. Astfel, statul a ratat venituri de peste 6 miliarde de lei.

Printre întreprinderile mari scoase la vânzare au fost Floare-Carpet, unde statul deţine 60% din acţiuni şi pentru care cere 162 de milioane de lei. Producătorul de medicamente Farmaco, evaluat la un preţ de 82 milioane de lei şi Viorica-Cosmetic, care a şi fost vîndută la preţul de nici mai mult nici mai puţin decît cel propus – de 51 de milioane de lei.

O altă întreprindere - blocul administrativ al Institutului de Microbiologie şi Virusologie cu terenul aferent de 9,07 hectare, pentru care în 2008 se cerea un preţ de 600 de milioane de lei, în prezent se vînde la un preţ de şapte ori mai puţin şi constituie doar 85 de milioane de lei.

Care sunt veniturile obţinute din privatizarea întreprinderilor şi unde sunt cheltuiţi aceşti bani?

Veniturile încasate la bugetul de stat au variat de la an la: în 2006 au constituit 136 milioane lei, în 2008 – 936 mln.lei, în 2009 - 205,7mln.lei, în 2011- 301mln.lei, iar în 11 luni ale anului 2012 veniturile de la comercializarea bunurilor proprietate publică au constituit doar 270,6 milioane de lei, sau 57,5% din volumul planificat. În toţi aceşti ani, constant, veniturile obţinute din privatizarea patrimoniului de stat au fost cheltuite pentru acoperirea deficitului bugetar. În ţările vecine aceste venituri mai sunt orientate şi la finanţarea reformelor sociale.

Eu totuşi rămîn convins, că întreprinderile care aduc venit la bugetul de stat, trebuie să rămînă în proprietatea statului. Numai că, mai întîi este nevoie de a determina directiile de dezvoltare a economiei naţionale, care sunt domeniile prioritare, cum vom asigura obţinerea mijloacelor financiare necesare?   În opinia mea - vînzarea proprietăţilor statului în modul în care se produce – este doar un venit de scurtă durată, care nu ne asigură o dezvoltarea durabilă şi continuă. Din aceste considerente, este neînteleasă graba cu care Guvernul încearcă să vîndă la preţuri mici aşa întreprinderi ca Aeroportul Internaţional Chişinău, Banca de Economii şi Moldtelecomul,  cel care înregistrează un volumul de vânzări  de circa 666,4 milioane de lei, avind un număr de 1,22 milioane de abonaţi si alte intreprinderi importante din economia nationala, care la un calcul foarte modest valoreaza zeci de miliarde de euro.

Pe cînd Guvernul estimează valoarea celor 200 de întreprinderi incluse în lista întreprinderilor scoase la privatizare la doar un miliard de lei.

În concluzie, - în contextul în care economia Republicii Moldova continuă să rămînă neatractivă pentru investitorii străini din cauză instabilităţii politice, corupţiei, lipsei de încredere în justiţia naţională, politicii fiscale instabile şi neatractive, - statul riscă să piardă întreprinderi importante pentru dezvoltarea economiei naţionale, riscă să rămînă fără patrimoniu.

Reprezentanţii partidelor, aflate la guvernare, vor trebui să-şi asume responsabilitatea pentru deposedarea statutului şi cetăţenilor de proprietăţi şi patrimoniu. În caz contrar, nu cred că mai au dreptul moral de a mai veni în faţa cetăţenilor, pentru a le solicita suport electoral.