Guvernanţilor li se declară război

Reprezentanţii Consiliului Naţional Anticorupţie al Asociaţiei obşteşti „Moldova mea”, Fiodor Ghelici şi Igor Căldare, le declară război guvernanţilor care încalcă legea. Aceştia fac apel către jurişti, dar şi către alte persoane, să se alăture celor care luptă contra corupţiei pentru ca guvernanţii să înţeleagă că oamenii s-au săturat de minciunile şi fărădelegile lor, transmite Info-Prim Neo. Fiodor Ghelici crede că Alianţa pentru Integrare Europeană va fi funcţională doar dacă cei doi lideri cu funcţii – democratul Marian Lupu, preşedinte al Parlamentului, şi liberal-democratul Vlad Filat, prim-ministru, vor demisiona şi vor negocia un nou acord AIE. Fiodor Ghelici a spus că cea mai ciudată reacţie în contextul ultimelor evenimente din viaţa politică este cea a comuniştilor, care mai înainte spuneau că vor demite această guvernare. Ghelici spune că, după ce a analizat situaţia, are impresia că „pe trupul AIE creşte încă un cap – cel al liderului comuniştilor, Vladimir Voronin”. „Mă adresez lui Vladimir Voronin şi îi zic să se uite în grădina sa, se pare că roşiile sale au început să se înverzească”, a subliniat preşedintele Asociaţiei „Moldova mea”. Reprezentantul Consiliului „Moldova mea”, Igor Căldare, a făcut referire la interceptările convorbirilor telefonice apărute recent în presă. Chiar dacă o expertiză va demonstra veridicitatea interceptărilor, ele oricum nu vor putea fi folosite ca probe într-un dosar, spune Căldare. În opinia sa, ar fi cazul ca societatea să-i taxeze pe politicieni, ca ultimii să înveţe să acţioneze corect. Igor Căldare spune că acum vor începe acţiuni mai dure în lupta cu cei de la putere care încalcă legislaţia şi că aceste acţiuni vor avea un caracter continuu. „De mai multe ori am spus că cei care sunt acum la putere încalcă legea. Oamenii înţeleg foarte bine care sunt mecanismele lor ca ei să se menţină la putere”, a remarcat membrul Consiliului Naţional Anticorupţie. Reprezentanţii „Moldova mea” au declarat că îi vor urmări pe toţi cei care intră în politică şi încearcă să ajungă la putere, vor afla totul despre ei şi vor face publice informaţiile pentru ca cetăţenii să cunoască, atunci când merg la votare, pe cine au de ales.
  • fiodor ghelici despre situatia din alianta si reactia comunistilor.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.