Grigore Eremei: Puciul de la 19-21 august 1991 a fost pus la cale chiar de Mihail Gorbaciov. Ştire Info-Prim Neo din 18 august 2006

Lovitura de stat de la 19 august 1991 a fost pusă la cale chiar de Mihail Gorbaciov, care se afla în criză de autoritate şi în imposibilitatea de a mai conduce ţara după perestroika şi glasnosti, a declarat pentru Info-Prim Neo ex-prim secretarul Comitetului Central al PC al Moldovei, Grigore Eremei. Potrivit lui Eremei, Gorbaciov era conştient de criza în care se afla societatea şi sistemul, problema cea mare a sa fiind percepţia total greşită a realităţii economice şi spirituale a întregului spaţiu geopolitic acoperit de URSS. Sursa citată afirmă că Gorbaciov spera ca după lovitura de stat să revină la Moscova ca erou naţional, dar derularea evenimentelor i-a compromis definitiv puterea, astfel încât nici o structură unională sau rusească nu a mai ascultat de comanda sa. În acest mod, susţine Eremei, căderea regimului a avut un final logic şi legitim. Un regim care a obţinut puterea printr-o lovitură de stat, în octombrie 1917, tot printr-o lovitură de stat a şi pierdut-o, autodizolvîndu-se, a mai spus sursa citată. Referindu-se la cele 3 zile din august 1991, în care URSS era condusă de comitetul „puciştilor” - GKCP, Grigore Eremei a declarat că CC al PC al Moldovei a fost singurul care a condamnat puciul şi nu s-a conformat cerinţelor complotiştilor. În acele zile a fost convocată Plenara CC, în cadrul căreia a fost cerută convocarea de urgenţă a Congresului deputaţilor din URSS, la care urma să se discute situaţia creată. „Puciul a fost benefic pentru cei care se vroiau preşedinţi, ca Elţin, Snegur, Aliev, Nazarbaev”, a spus Eremei. Sursa citată spune că Moldova era pregătită să-şi obţină independenţa, chiar dacă nu ar fi existat acea lovitură de stat, organizată de GKCP. „La acea oră, nu exista locuitor al Moldovei care să nu viseze o gură de aer proaspăt”, spune Eremei, adăugând că cei care au condus R. Moldova ulterior, în aceşti 15 ani, au luptat mai mult pentru propria independenţă, pentru a nu fi controlaţi de organe şi de popor, pentru a face ce vor, pentru a nu purta responsabilităţi în faţa poporului. „Nici unul din preşedinţii R. Moldova, de la proclamarea Independenţei încoace, nu şi-a îndeplinit promisiunile făcute în campaniile electorale”, susţine Grigore Eremei. Lovitura de stat, ori puciul din august 1991, de la Moscova, a avut loc cu o zi mai înainte ca republicile să semneze un nou tratat unional, care le-ar fi făcut ţări independente într-o federaţie cu preşedinte, politică externă şi armată comune.
  • grigore eremei despre puci.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE