Grănicerii moldoveni şi ucraineni au semnat un Protocol privind schimbul de informaţii
Serviciul Grăniceri al R. Moldova şi Administraţia Serviciului Grăniceresc de Stat al Ucrainei au semnat Protocolul cu privire la schimbul de informaţie. Documentul a fost semnat în prezenţa Comisarului european Benita Ferrero-Waldner în cadrul trilateralei Uniunea Europeană – R. Moldova - Ucraina în probleme de frontieră, care se desfăşoară la Bruxelles, între 20 şi 22 noiembrie.
Conform Serviciului Grăniceri, oficialul european a menţionat, în cadrul ceremoniei de semnare, că schimbul de informaţii este un aspect important în contextul combaterii crimelor transfrontaliere.
La rândul ei, Comisia Europeană a salutat semnarea Protocolului şi a îndemnat părţile să întreprindă acţiuni în vederea atingerii standardelor Uniunii Europene în domeniile respective.
Pe agenda de zi a trilateralei au fost incluse 5 chestiuni, inclusiv Cooperarea cu Misiunea de asistenţă la frontieră, controlul comun, demarcarea frontierei de stat etc. Şeful SG Igor Colenov a informat CE despre paşii întreprinşi în vederea implementării celor 42 recomandări ale Misiunii prezentate şi aprobate la Consiliul Coordonator în luna mai curent. Totodată, a fost prezentată informaţia cu privire la desfăşurarea operaţiunilor comune la frontiera moldo-ucraineană.
Reuniunea trilaterală Uniunea Europeană – R. Moldova – Ucraina de la Bruxeless este a cincea de acest fel, ultima fiind desfăşurată la începutul anului 2006.