Gorilele comuno-socialiste împotriva Victoriei. Op-Ed de Victor Pelin

„Însă Natalia Morari mai are un as în mânecă, pe lângă cele menționate deja. Ea cunoaște tradițiile moldovenești, știind exact pentru ce și în ce mod pot fi utilizate aceste tradiții în interesul binelui public. De exemplu, în caz de victorie a coloanei a V-a, Președenția ar putea servi în calitate de o Casă Mare, ca loc de primire ospitalieră a potențialilor ocupanți...
---


Monopol oficial asupra interpretării istoriei

În mod simbolic, la 8 mai 2024, chiar în ajunul Zilei Victoriei, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat decretul Cu privire la aprobarea Fundamentelor politicii de stat a Federației Ruse în domeniul educației istorice. Scopul declarat al inițiativei este “formarea înțelegerii științifice a trecutului și prezentului Rusiei, care este unul dintre fundamentele identității și ale memoriei istorice colective a întregii Rusii, precum și pentru a contracara încercările de a diminua eroismul poporului în apărarea Patriei”.

În contextul actual, pornind de la decretul menționat, ar trebui să admitem că agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei este o manifestare a eroismului poporului în apărarea Rusiei de agresiunea Occidentului. Astfel, ne convingem că proverbul "hoţul strigă, prindeţi hoţul!" poate fi parafrazat și exprimat mult mai nuanțat. De exemplu, în felul următor: agresorul strigă, opriți agresiunea! sau fasciștii, strigă opriți fascismul!. Că regimul putinist are practic toate caracteristicile definitorii ale fascismului este un fapt recunoscut la nivel global, dar și la nivel național, prin protestul studenților ruși împotriva glorificării filosofului preferat al lui Putin – fascistul cu acte în regulă, Ivan Ilyin. Mai mult, regimul putinist depășește chiar și liniile delimitării fascismului de nazism, atunci când posturile TV și presa oficială sau deputații partidului de guvernământ din Rusia afirmă că, în general, noțiunile de ucraineni și Ucraina nu ar trebui să existe, acesta fiind, de fapt, scopul operațiunii militare speciale, adică a agresiunii împotriva poporului frățesc.

Mai pe scurt, trebuie să înțelegem că prin intermediul decretului menționat, regimul putinist încearcă să legifereze atribuirea propriilor vicii și crime oponenților săi. Dificilă sarcină, întrucât chiar și în statele cele mai apropiate din punct de vedere economic și politic de Rusia, din cadrul Uniunii Economice Eurasiatic (UEEA) și din Organizația Tratatul Securității Colective (OTSC), cercurile intelectuale se opun interpretării unilaterale a istoriei de către regimul putinist. De exemplu, jurnaliștii și cercetătorii politici independenți din Kazahstan consideră că de 9 Mai trebuie comemorați eroii și victimele celui mai sângeros război, nicidecum organizate parade, care sunt un carnaval al morții pentru promovarea cultului războiului. Concluzia respectivă se bazează pe faptul că propaganda rusească scoate Marele Război pentru Apărarea Patrie (MRAP) din contextul celui de al Doilea Război Mondial, recurgând la o distorsionare a istoriei. Mistificația constă în omisiunea intenționată a faptului că MRAP a fost doar o fază a Războiului Mondial, care a fost început, de comun acord, de Germania nazistă și URSS stalinistă. Mai mult, cercetătorii kazahi au curajul să afirme că URSS, de fapt, nu a fost Patria lor, ci un imperiu în care Kazahstanul a avut statut de colonie exploatată nemilos și supusă unor experimente extrem de periculoase etc.

Cum se reflectă monopolul interpretării istoriei asupra Republicii Moldova?

Deși Republica Moldova nu are legături atât de strânse cu Rusia, precum le are Kazahstanul, partidele pro-rusești din țara noastră merg neclintit în albia propagandistică a exclusivismului istoric, promovat de regimul putinist. În acest context, este de remarcat că anume Vladimir Putin a fost cel care a reanimat utilizarea conceptului de „coloana a V-a”, iar presa rusă a dezvăluit că coloanele respective din străinătate urmează a fi utilizate în favoarea intereselor Rusiei, așa cum se proceda în interesul URSS, prin intermediul Cominternului. Asta se întâmplă de fapt actualmente, în mod deschis, începând cu anul 2016, când la Chișinău a fost fondată filiala frontului imperialist rusesc. Respectiv, liderii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS), care au participat la recenta paradă, din 9 mai, au defilat deschis în capul coloanei, sfidând legea prin purtarea ostentativă a așa-zisei panglici “Sfântul Gheorghe”, care este unul dintre simbolurile agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, dar și un simbol al revanșismului rusesc. Ultimul se manifestă prin adunarea pământurilor rusești și deposedarea fostelor republici sovietice de cadourile poporului rus, pe motiv că ar fi părăsit ilegal URSS, întrucât n-ar fi existat proceduri legale de ieșire din imperiul sovietic.

Ca de obicei, Putin minte! Legea URSS nr.1409-ICu privire la procedura de soluționare a problemelor legate de retragerea republici unionale din URSS” a fost adoptată de Sovietul Suprem al URSS încă la 3 aprilie 1990, înaintea demarării paradei suveranității. Respectiv, nicio republică sovietică nu a ieșit din URSS înaintea adoptării legii menționate. Și iată că această persoană, care obișnuiește să mintă, semnează un decret pentru impunerea monopolului asupra interpretării istoriei.

Este adevărat, coloana a V-a din Republica Moldova întâmpină probleme în promovarea narativelor propagandistice rusești, recurgând la manipulare și dezinformare prin omisiune, cum ar fi trecerea sub tăcere absolută a agresiunii împotriva Ucrainei etc. În acest sens, este de neînțeles cum poți să celebrezi victoria într-un război ce a avut loc 80 de ani în urmă, evitând să vorbești despre un război care se desfășoară în prezent, la hotarele propriei țării, afectându-i atât securitatea, cât și economia.

Blocul comuno-socialist întâmpină și alt gen de greutăți. Anul trecut, de exemplu, a pedalat problema majorării de 10 ori a alocațiilor unice pentru veteranii de război, până la aproximativ €5000, iar anul curent nici nu și-au amintit de propria inițiativă. De ce? Fiindcă s-a dovedit că în Republica Moldova, de Ziua Victoriei, alocațiile unice pentru veterani de război sunt de 5 ori mai mari decât în Rusia – $565 vs. $107. Evident, nu e comod să scoți în evidență astfel de informații, mai ales că în alte state CSI, bogate în resurse naturale, dar nicidecum mai bogate decât Rusia, alocațiile unice pentru veteranii de război variază de la $1000 la $4000. Acest adevăr și multe altele sunt incomode, ele nu se înscriu în monopolul interpretării evenimentelor și proceselor istorice, impus de regimul putinist.

Fisurarea Coloanei a V-a 

Diferența dintre o paradă și o acțiune de comemorare a zilei de 9 Mai, în mod neașteptat, a ieșit în evidență în toată splendoarea ei. De obicei, în timpul comemorării, participanții, de o manieră sobră, păstrează un minut de reculegere în memoria celor căzuți. Pe de altă parte, în timpul paradei scenariul e cu totul altfel, participanții tind să se afișeze cu mult vacarm în fruntea coloanei, pentru ca să-i vadă lumea în locurile de frunte. Anume așa au procedat liderii blocului comuno-socialist, pe 9 Mai a.c., exact cum procedau fariseii – Toate faptele lor le fac ca să fie văzuți de oameni (Matei 23:5).

Lupta pentru locurile de frunte la parada de 9 Mai a provocat un incident bizar, dar de mare rezonanță. S-a produs în momentul când și unul dintre liderii Blocului Victoria, creat recent la Moscova, din patru clone ale fostului Partidului Șor, a încercat să se afișeze și el în fruntea coloanei, alături de liderii comuno-socialiști. Mare i-a fost însă mirarea și indignarea, când a sesizat că bodigarzii liderilor comuno-socialiști i-au îngrădit calea spre fruntea coloanei. Într-un acces de furie, exponentul șorist s-a văzut nevoit să se retragă umilit, exclamând neputincios: „Pe mine să mă umilească patru gorile?”. Din păcate, liderul șorist a evitat să-și etaleze virtuțile în public, pentru ca opinia publică să afle de ce crezuse că ar fi putut să fie acceptat alături de liderii comuno-socialiști – Vladimir Voronin și Igor Dodon. Probabil, egoul lui rănit se sufoca de pe urma nerecunoașteri contribuțiilor pe care le-a avut de-a lungul a vreo 15 ani în manipularea opiniei publice, la televiziunile lui Plahotniuc, Șor etc. Însă aceste realizări s-au dovedit a fi insuficiente pentru a fi acceptat în fruntea paradei, iar incidentul a demonstrat că unitatea coloanei a V-a este fisurată.

Cauzele fisurii între comuno-socialiști și șoriști

Nimeni nu trebuie să-și facă iluzii în privința fisurării coloanei a V-a. Resursele mediatice și banii pe care cercurile imperialiste rusești le pompează în destabilizarea Republicii Moldova pot drege și astupa orice fisură. Deocamdată, banii sunt pompați, în cantități uriașe, prin intermediul stricturilor șoriste, fapt confirmat de organele de drept și de securitate. În astfel de circumstanțe, blocul comuno-socialiștilor și-a demonstrat, la 9 Mai, determinarea de a sta ferm pe poziții pentru a nu le permite șoriștilor să privatizeze cumva Ziua Victoriei.

De dragul adevărului trebuie să recunoaștem că, de bine de rău, comuno-socialiștii au programe politice și experiență în exploatarea, deopotrivă, a sărbătorilor sovietice, cât și a celor religioase, oricât ar fi de paradoxal. Clonele șoriste nu au nimic din acestea, recurgând la coruperea banală a alegătorilor, cu bani cash sau prin așa-zisele proiecte sociale. Acest neajuns s-a încercat a fi înlăturat anul curent, în preajma alegerilor. În acest sens, criminalul fugar, Ilan Șor, s-a afișat în calitate de susținător al creștinismului, contribuind la aducerea Focului Haric de la Ierusalim, pentru sărbătorirea Învierii Domnului. Mai mult, fugarul Șor s-a învrednicit și de aducerea în Moldova a Focului Veșnic de la Kremlin, pentru sărbătorirea Zilei Victoriei. O astfel de invazie impertinentă a șoriștilor în câmpul de interese și influență al blocului comuno-socialist s-a dovedit a fi intolerabilă. Asta explică de ce exponentului șorist i s-a îngrădit accesul în fruntea paradei de 9 Mai, alături de Voronin și Dodon.

Vedem că fugarul Șor merge insistent pe urmele lui Igor Dodon, încercând să-l substituie în nișa politicilor pro-rusești. Deocamdată, Șor a reușită să-l substituie, probabil doar într-o anumită măsură, în calitatea de confident al cercurilor imperialiste rusești, prin care se finanțează destabilizarea Republicii Moldova. Gruparea Șor a reușit, de asemenea, să convertească un grup important de deputați ai fracțiunii socialiste din Parlament. Culmea este că Șor s-a băgat și în locurile sacre pentru Igor Dodon – satul Etulia din raionul Vulcănești. Vorba e că anume acolo, la Etulia, Igor Dodon își testează rating-ul electoral și șansele de a fi ales, prin intermediul ghicitului în ouă. De aceea, am putea presupune, ținând cont de cele menționate deja, că nu este deloc întâmplător că fugarul Ilan Șor și-a găsit, tot la Etulia, o păpușă – Evghenia Guțul, pentru proiectele sale politice din autonomia găgăuză și Republica Moldova. Coincidență? Nu cred!

Așadar, orice ar face Igor Dodon, fugarul Șor încearcă să-i repete acțiunile pentru a-i submina pozițiile și a-l substitui pe scena politică. Într-adevăr, Șor s-a dovedit atât de perspicace încât le reușește pe toate, inclusiv să scape de acuzația că ar promova doar păpuși blonde, demonstrând că poate promova și brunete! 

Coloana a V-a mai are o șansă prin competiția brunetelor cu blondelor

În circumstanțele menționate mai sus, destul de periculoase pentru unitatea coloanei a V-a, există totuși temei pentru reconciliere. Vorba e că doar cu câteva zile înainte de incidentul care a demonstrat fragilitatea unității partidelor pro-rusești, fosta jurnalistă, Natalia Morari, și-a propus serviciile de moderare a relațiilor dintre partidele de opoziție. Această ofertă lovește dureros în orgoliul ex-guvernatoarei Găgăuziei, Irina Valah, care se angajase încă în toamna anului trecut să unească opoziția pentru identificarea unui candidat comun la prezidențialele din toamna anului curent. Însă eforturile doamnei Vlah s-au soldat cu eșec, trebuind să-și schimbe ocupațiile, pledând pentru pace, dar fără să condamne războiul din Ucraina, iar apoi devenind un fel de sociolog care se interesează de necesitățile curente ale oamenilor.

În astfel de circumstanțe mai sus, Natalia Morari a decis să preia inițiativa Irinei Vlah, exclamând în public: „Se vorbește despre un candidat unic, însă nu se întâmplă nimic... Voi iniția o întâlnire cu toți liderii opoziției și voi încerca să facilitez un dialog sincer și deschis despre candidatul unic. Sunt convinsă că noi toți avem dreptul să știm dacă un asemenea dialog există și pentru cine interesele personale prevalează deasupra tuturor. Înțeleg că timp nu mai e, mă voi mișca cât mai rapid. Eu personal mă voi adresa la toți liderii opoziției, voi închiria o sală și îi voi invita în timpul apropiat la această discuție sinceră. Pentru ca acest dialog să aibă cât de cât șanse de izbândă, voi invita și câțiva observatori. Mai departe, voi singuri veți decide cine e pentru oameni, cine e pentru propriul interes și cine e pentru Maia Sandu”.

Trebuie să recunoaștem că încercarea Nataliei Morari s-ar putea încununa cu succes. Vorba e că atuul Nataliei Morari este sinceritatea. De exemplu, într-un acces de sinceritate ea a recunoscut că regretă că ar fi contribuit la accederea Maiei Sandu la putere, dar s-a dezamăgit și dorește să contribuie la eliminarea acesteia din urmă. La fel de sinceră a fost Natalia Morari și atunci, când a recunoscut că a fost folosită de partenerul ei – Eduard Baghirov, în procesul de deturnare a protestelor pașnice din 7 aprilie 2009. De fapt, nu sunt singurele cazuri de manifestare a sincerității, cel mai relevat referindu-se la întrebarea debordant de sinceră, adresată controversatului om de afaceri, Veaceslav Platon, pe când îl intervieva în închisoare. Întrebarea directă pe care i-a pus-o era: “sunteți milionar sau multimilionar?”. Platon, cu prezența de spirit ce-l caracterizează i-a răspuns la fel de sincer: “Te lipești de mine?”. În consecință, două sincerități și-au împletit în ochii lumii, iar actualmente vor să facă politică în Republica Moldova, zice-se, inclusiv, prin intermediul Partidului Phoenix Moldova. Această experiență a Nataliei Morari ar putea contribui la adunarea întregii opoziții în jurul ei și, respectiv, la identificarea unui candidat comun la prezidențialele din octombrie-noiembrie 2024.

Concluzii

În pofida fisurilor apărute între comuno-socialiști și șoriști cu ocazia paradei de Ziua Victoriei, există șanse pentru medierea cu succes a conflictelor dintre cele două grupări. Aceste șanse, așa cum s-a arătat, depind de abilitățile Nataliei Morari, care și-a propus serviciile de mediere. Însă Natalia Morari mai are un as în mânecă, pe lângă cele menționate deja. Ea cunoaște tradițiile moldovenești, știind exact pentru ce și în ce mod pot fi utilizate aceste tradiții în interesul binelui public. De exemplu, în caz de victorie a coloanei a V-a, Președinția ar putea servi în calitate de o Casa Mare, ca loc de primire ospitalieră a potențialilor ocupanți.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.