Gheorghe Gorincioi este noul Preşedinte al CCA

Gheorghe Gorincioi a fost ales miercuri, 19 septembrie, în funcţia de preşedinte al Consiliului Coordonator al Audiovizualului, cu 6 voturi din 9 ale membrilor autorităţii publice de reglementare în domeniu. Cu aceleaşi voturi a fost anulată decizia din 31 iulie, prin care preşedinte al instituţiei a fost ales Vlad Ţurcanu. În aceiaşi şedinţă, Valeriu Frumusachi a fost ales în funcţia de vicepreşedinte al CCA. Propunerea de a alege o nouă conducere a CCA a venit din partea fostului preşedinte, Corneliu Mihalache care a declarat că niciodată nu s-a ţinut de scaunul de preşedinte. Potrivit lui Mihalache, în ultimele două luni, această instituţie a fost bulversată atât din interior, cît şi din exterior prin imixtiunea „unui factor politic” care a încercat destabilizarea activităţii CCA din interior. Respectiv, a declarat Mihalache, alegerea noilor preşedinte şi vicepreşedinte va elimina acest factor „de semipolitizare” a activităţii CCA. „Atât eu, cît şi dl Ţurcanu, şi ex-vicepreşedintele dna Vasilache am fost implicaţi în acest scandal semipolitic şi consider că ar fi corect să alegem alţi oameni care să înceapă restabilirea stabilităţii în CCA şi a imaginii Consiliului în exterior”, a mai spus Mihalache. Vlad Ţurcanu a fost ales preşedinte al CCA la 31 iulie, cu majoritate de voturi, în locul lui Cornelui Mihalache, însă decizia CCA nu a fost publicată în Monitorul Oficial din motive încă nefăcute publice. Vlad Ţurcanu a declarat miercuri că ştia despre decizia de a se alege o nouă conducere încă de acum două săptămâni. El a prevenit opinia publică la începutul lunii august despre presiunile la care au fost supuşi unii membri ai CCA care au votat candidatura sa la funcţia de preşedinte. Potrivit lui Ţurcanu, alegerea noii conduceri va determina o involuţie a stării de lucruri în audiovizual, iar transparenţa începută în vară va dispărea. Rezultatele imediate ale acestui vot se vor vedea la concursul programat pentru sfârşitul lunii septembrie , atunci când s-ar putea să dispară TVR1 din spaţiul audiovizual al RM şi s-ar putea ca unii radiodifuzori fără nici un merit să preia o bună parte din frecvenţele scoase la licitaţie. „Nu mă nemulţumeşte în nici un fel faptul că am fost demis, dar pentru audiovizual, pentru CCA în speţă, este un lucru foarte prost”, a declarat Ţurcanu. Potrivit lui, s-a făcut o alianţă care rămâne pe conştiinţa celor care au acceptat-o. Noul preşedinte al CCA, Gheorghe Gorincioi a declarat jurnaliştilor că împreună cu membrii CCA va continua implementarea Codului Audiovizualului.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE