Inițiativa privind semnarea unui acord de cooperare în domeniul apărării și securității dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova a venit din partea partenerilor europeni în contextul crizei de securitate din regiune. Opinia aparține ex-vicepremierului pentru Reintegrare, Gheorghe Bălan, expert în securitate și a fost expusă în cadrul dezbaterii publice „De ce este nevoie de acordul cu UE în domeniul apărării?”, organizată de Agenția de presă IPN. Potrivit lui Gheorghe Bălan, Uniunea Europeană dorește să ajute Republica Moldova să facă față provocărilor de securitate și să-și racordeze legislația națională la acquis-ul comunitar.
Potrivit unui articol publicat recent de Financial Times, Republica Moldova și Uniunea Europeană intenționează să semneze un acord de cooperare în domeniul apărării și securității. Inițiativa aparține partenerilor europeni și are menirea să ajute Republica Moldova să facă față atacurilor hibride venite din partea Federației Ruse.
„Sigur că ideea demarării unui astfel de document a apărut în urma războiului din Ucraina. Republica Moldova, fiind stat învecinat cu Uniunea Europeană, anterior eram priviți ca o zonă gri. Acum Uniunea Europeană a schimbat abordarea. Oficial, suntem stat candidat la aderare. Respectiv, nu e vorba doar de dorința de a menține o stabilitate la frontiera Uniunii Europene, dar și de dorința de a ne armoniza în contextul viitoarei aderări. Declarațiile și amenințările care au venit deschis din partea Federației Ruse au stimulat Uniunea Europeană să gândească o soluție pentru Republica Moldova ca stat candidat și respectiv această inițiativă a venit din partea lor. Pentru autoritățile moldovenești era posibilitatea să iasă cu o asemenea propunere, dar era nevoie și de obținerea acceptului tuturor statelor membre, ceea ce presupune o procedură mai anevoioasă și mai lungă. Criza regională de acum a stimulat UE să vină cu inițiativa”, a spus spus ex-vicepremierul pentru Reintegrare, Gheorghe Bălan.
Fostul vicepremier pentru Reintegrare spune că, în premieră, Republica Moldova are prevăzut în strategia națională de securitate faptul că Rusia reprezintă principala amenințare la adresa securității statului. Potrivit documentului, Rusia reprezintă un pericol la adresa Republicii Moldova prin prisma a trei factori: războiul din Ucraina, prezența ilegală a trupelor ruse în stânga Nistrului și atacurile hibride ale Rusiei.
„Pentru prima dată autoritățile moldovenești, deschis, au arătat de unde vin riscurile și amenințările de bază la adresa suveranității, integrității și independenței Republicii Moldova: din partea Federației Ruse. De asemenea, tot în Strategia națională de securitate e stipulat că autoritățile vor depune eforturi în vederea semnării unor acorduri bilaterale de colaborare pe domeniul de securitate și apărare, ceea ce, din nou, vine în susținerea unui astfel de document”, a mai spus expertul în domeniul securității, Gheorghe Bălan.
Gheorghe Bălan mai spune că acordul de cooperare dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană pe domeniile apărării și securității va ajuta autoritățile de la Chișinău să prevină eventualele tentative de destabilizare și să consolideze capacitățile instituțiilor statului de a face față atacurilor hibride.
„Cel mai important aspect al acestui document este schimbul de informații. Noi am avut riscuri de destabilizare în masă în perioada 2022-2023, am avut riscuri de tentative de lovitură de stat cu implicarea trupelor Wagner, trupe speciale din Federația Rusă. Doar datorită informațiilor care au venit la timp din partea partenerilor străini, am reușit să contracarăm și să prevenim astfel de incidente și riscuri pentru Republica Moldova. Ca stat, noi lucrăm cu toate statele Uniunii Europene care fac schimb de informații și prin acest schimb de informații și interoperabilitate noi ne transformăm și împreună cu ei reușim să rezistăm. Sper că acest document ne va permite să modernizăm armata, serviciile speciale și forțele de menținere a ordinii publice. Foarte mulți ani sectorul de apărare și securitate a fost văduvit de atenție din partea autorităților din punctul de vedere al investițiilor. Aceasta s-a întâmplat din simpla naivitate că neutralitatea ne va proteja de atacuri din partea Federației Ruse, ca să ne trezim în 2022 cu un război la frontieră, cu riscuri iminente de securitate și cu un sector de apărare ignorat mult ani”, a spus fostul vicepremier pentru Reintegrare.
Dezbaterea publică la tema „De ce este nevoie de acordul cu UE în domeniul apărării?” este ediția a 305-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”. Proiectul este susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.