Ghenadie Orbu a plecat de la Dacia după 14 ani

Cel mai bun marcator din istoria echipei Dacia, Ghenadie Orbu a fost împrumutat la Dinamo-Auto. Astfel, atacantul a părăsit formaţia pentru care a evoluat 14 ani, transmite IPN.

Jucătorul de 32 de ani a reuşit 91 de goluri în 356 de meciuri pentru Dacia, echipă cu care a devenit campion în 2011. „Am luat această decizie pentru că la Dacia jucam din ce în ce mai puţin. Am decis să merg la Dinamo-Auto pentru că îl cunosc pe antrenorul echipei, Igor Negrescu. Totuşi, nu aş fi împotrivă să revin la Dacia”, a declarat pentru IPN, Ghenadie Orbu.

Orbu a debutat pentru Dinamo-Auto chiar împotriva Daciei, într-un meci amical încheiat nedecis, scor 0-0. În campionat Dacia este lider, în timp ce Dinamo-Auto ocupă ultimul loc în clasament.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.