Ghenadie Marian va conduce Biroul pentru integrare europeană

Biroul pentru integrarea europeană va fi condus de către Ghenadie Marian, începând cu data de 1 martie. Anunțul a fost făcut de către vicepremierul pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov, la ședința Guvernului, transmite IPN.

„Ghenadie Marian și-a început activitatea profesională în cadrul diplomației Republicii Moldova în 2016. Pe parcursul carierei sale a activat pe filiera integrării europene, atât în cadrul aparatului central al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, cât și a Misiunii Republicii Moldova în UE. În 2023, domnia sa a acoperit funcția de secretar de stat pentru transporturi la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale”, a declarat vicepremierul pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov.

În aceeași ședință, cabinetul de miniștri a aprobat demisia Cristinei Gherasimov din funcția de secretar de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, dar și a Rodicăi Crudu – secretar general al MAE. Ultima a fost numită secretar de stat a Guvernului.

De asemenea, executivul a aprobat numirea Carolinei Perebinos în calitate de secretar de stat al Ministerului Afacerilor Externe. Carolina Perebinos are o experiență de 26 de ani în serviciul diplomatic și deține rang diplomatic de ministru plenipotențiar.

De-a lungul activității la minister, Carolina Perebinos a ocupat diferite posturi diplomatice și de conducere în cadrul direcțiilor Drept Internațional și Cooperare Bilaterală. În perioada 2017-2019 a deținut funcția de secretar de stat. După revenirea sa din ambasada Republicii Moldova în SUA, din august 2023 până în prezent a activat în calitate de ambasador cu misiuni speciale în cadrul ministerului.

„Sunt convins că noul secretar de stat va contribui semnificativ la implementarea acțiunilor stabilite și la sporirea eficienței și îmbunătățirii proceselor de lucru din cadrul ministerului”, a declarat ministrul afacerilor externe, vicepremierul Mihai Popșoi.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.