Gazprom şi Naftogaz urmează să redacteze până luni acordul de reluare a gazelor

Negocierile de noaptea trecută dintre Vladimir Putin şi IuliaTimoscenco s-au soldat cu un final fericit pentru problema reluării livrărilor de gaz ( cu tranzit prin Ucraina) către statele europene. Gazprom şi Naftogaz au început redactarea actelor necesare reluării livrărilor de gaz, a declarat Serghei Kuprianov, reprezentantul oficial al Gazprom duminică, 18 ianuarie, transmite RIA Novosti, citat de Info-Prim Neo. În cadrul negocierilor, cei doi premieri s-au înţeles asupra preţului pe care ucrainenii trebuie să-l plătească pentru gazul rusesc, precum şi în privinţa tarifului pe care partea ucraineană îl va percepe pentru tranzitul gazului rusesc. Potrivit premierului ucrainean, Iulia Timoscenco, livrarea gazelor va fi reluată de îndată ce actele vor fi semnate. Gazprom şi Naftogaz trebuie să definitiveze forma acestor acte până luni, 19 ianuarie. „Potrivit înţelegerilor la care au ajuns noaptea trecută ( 17 spre 18 ianuarie-n.n.), în momentul de faţă, Gazprom şi Naftogaz redactează înţelegerea privind livrarea gazului pentru consumatorii din Ucraina, precum şi înţelegerea cu privire la tranzitul gazului. Rezultatul cel mai important este înţelegerea cu privire la reluarea tranzitului de gaz rusesc pe teritoriul ucrainean şi acordul privind condiţiile de lucru pentru anul în curs şi anul următor. Momentan, lucrăm la documentul care va conţine aceste prevederi, a spus Kuprianov. Potrivit înţelegerilor, Ucraina va plăti în 2009 pentru gazul rusesc 80% din preţul plătit de ţările europene. Pentru primul semestru al lui 2009, statele europene vecine cu Ucraina vor plăti 470 de dolari pentru o mie de metri cubi de gaz rusesc. În 2008 Ucraina a cumpărat gaz rusesc cu 179,5 dolari mia de metri cubi. După negocieri Putin a declarat că din 2010, Ucraina şi Rusia vor trece la preţuri europene, atât în privinţa gazului pe care ucrainenii îl achiziţionează de la ruşi, cât şi în privinţa tarifului pe care ruşii îl plătesc Ucrainei pentru dreptul de tranzit al gazului spre ţările Europei. La moment, Guvernul Republicii Moldova nu are încă o poziţie oficială faţă de acest subiect. Totuşi, „rezultatul era de aşteptat, deoarece în momentul în care delegaţia Moldovei pleca din Moscova, dispoziţia părţilor era spre înţelegere” a declaratVitalie Condraţchi, şeful biroului de presă al Guvernului. Sâmbătă, 17 ianuarie, Prim-ministrul Zinaida Greceanîi a participat la Conferinţa Internaţională privind asigurarea ţărilor din Europa cu gaze naturale, care s-a desfăşurat la Moscova. Livrarea gazelor în Republica Moldova a fost sistată pe 6 ianuarie ca urmare a conflictului dintre Ucraina şi Rusia. Alimentarea cu gaz a consumatorilor moldoveni este asigurată din rezervele statului ucrainean.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.