Gazele procurate acoperă 65,6% din volumul necesar pentru sezonul de încălzire, Vadim Ceban

Președintele interimar al Moldovagaz, Vadim Ceban, susține că, până în prezent, au fost achiziționate 448,150 milioane de metri cubi de gaze naturale pentru sezonul de încălzire 2024-2025, ceea ce acoperă 65,6% din volumul necesar. Mai e nevoie să fie achiziționate încă 234,573 milioane de metri cubi, transmite IPN.

Vadim Ceban precizează că, pentru a satisface cererea consumatorilor în sezonul de încălzire 2024-2025, SA „Moldovagaz” a planificat să achiziționeze 682,722 milioane metri cubi de gaze naturale, inclusiv: 316,575 milioane metri cubi pentru octombrie-decembrie și 366,147 milioane metri cubi pentru ianuarie-martie.

În perioada august-septembrie, Moldovagaz a achiziționat 316,575 milioane metri cubi de gaze naturale pentru octombrie-decembrie, acoperind consumul total estimat.

Pentru primul trimestru al anului 2025, din septembrie până în noiembrie au fost achiziționate 131,575 milioane metri cubi de gaze naturale, ceea ce reprezintă 35,9% din volumul necesar, precizează Vadim Ceban.

Acesta mai spune că Moldovagaz a inițiat pe platforma de tranzacționare BRME pentru săptămâna viitoare procesul de achiziționare a gazelor naturale necesare pentru primul trimestru al anului 2025.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.