Marcela Lungu este o tânără de 29 ani, care se află deja al treilea an în oraşul Como din Italia. În această ţară străină Marcela locuieşte şi munceşte cu familia - soţul şi fiica ei. Visul de a avea o viaţă mai bună i s-a îndeplinit, însă şi acum mai speră la o viaţă mai bună acasă, în R. Moldova.
Prin acest interviu, Agenţia de presă „Info-Prim Neo” a încercat să afle cum este văzută R. Moldova, la cea de-a 18-a aniversare a Independenţei, de către cetăţenii moldoveni, aflaţi la muncă peste hotare.
[ - Cum ai decis să pleci peste hotare, acum trei ani?]
- Atunci când am decis că trebuie să plec peste hotare în căutarea unui ban, pentru a-mi asigura familia, eram angajata Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei. Mereu visam la o carieră, astfel am absolvit facultatea de jurisprudenţă din cadrul Academiei de poliţie „Ştefan cel Mare”, apoi am făcut masteratul. Eram o fire patriotică, nu-mi imaginam că într-o bună zi aş putea să-mi părăsesc ţara. Dar s-a întâmplat. Nu mai rezistam birocraţiei, subordonării etajate şi stresului continuu. Mi-am dat seama că sacrificiul meu nu serveşte la nimic şi că trebuie să-mi caut de familia mea.
[ - În ce direcţie au evoluat lucrurile în Moldova, în viziunea ta?]
- Primul lucru la care mă gândesc acum sunt preţurile, care sunt „la stele”. E greu să-ţi imaginezi cum să trăieşti cu preţuri europene şi cu salarii mizere. În aceste condiţii, subconştientul le dictează oamenilor să se descurce cum pot, astfel încât devin corupţi, indiferenţi, dar în acelaşi timp şi foarte răbdători.
[ - Cum este Moldova în imaginaţia italienilor?]
- Moldovenii sunt foarte preţuiţi şi respectaţi în Italia. Copiii noştri se descurcă foarte bine la şcolile de acolo. Despre ţară, însă, cunosc că este una coruptă, în care le este frică să investească.
[ - Acum, după trei ani, când revii în vacanţă, cum vezi Moldova?]
- Până a pleca, conştientizam că nu-mi ajungeau resurse pentru a-mi întreţine familia. După ce am plecat şi am trăit o perioadă în alt mediu, îmi dau seama că foarte multe lucruri ne lipseau atunci, dar eu nu observam. Înţelegi bine Moldova atunci, când o compari cu o altă ţară. Văd o Moldovă tristă şi foarte săracă. Acum, când am venit acasă în vacanţă, mă gândeam: oare preşedintele nostru de ţară nu vede cum este în ţara lui? Oare nu vede cum trăieşte poporul care a mai rămas? Doar dumnealui vizitează foarte multe ţări şi vede că la alţii nu este aşa. Moldova e asemeni unei case fără stăpân.
[ - Ai vrea să revii acasă?]
- Aş vrea să mă întorc. E greu să te realizezi pe pământ străin. La început făceam cele mai grele munci. Când îngrijeam de un bătrân, mă gândeam oare de ce nu aş putea să-i ofer aceeaşi grijă bunelului meu, care a rămas neajutorat acasă. Aş vrea să contribui la dezvoltarea ţării mele. Nu e corect că muncim pentru binele altei ţări, dar conştientizez că acasă munca şi dăruirea nu este apreciată la justa valoare.
[ - Ce le-ai recomanda semenilor tăi, care se gândesc să plece şi ei în căutarea unui trai mai decent peste hotare?]
- Atunci când am plecat eu, acum trei ani, în ţară era o „linişte” care nu promitea nimic. Atunci nu vedeam altă soluţie pentru a ieşi din impas decât să plec. Acum însă conştientizez că viitorul acestei ţări aparţine doar tinerilor. Acum, când vedem semnele unei posibile schimbări, vreau să le spun acestor tineri să nu plece, să contribuie la dezvoltarea propriei ţări prin schimbare.
