Garda de Onoare sărbătoreşte 20 de ani

Garda de Onoare a Armatei Naţionale marchează 20 de ani de la creare. La ceremonia organizată cu această ocazie a participat şi preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, comandant suprem al Forţelor Armate, transmite Info-Prim Neo. Şeful statului a menţionat că pe parcursul celor 20 de ani de existenţă a Gărzii de Onoare, profesionalismul şi ţinuta militară a fost apreciată şi admirată de mii de ori. Ministrul apărării, Vitalie Marinuţa, a declarat că această subdiviziune a Armatei Naţionale este un simbol al statului. Este o onoare pentru instituţia militară de a avea în structura sa o companie cum este Garda de Onoare, care reprezintă nu doar armata, dar Republica Moldova, a spus ministrul. În cadrul ceremoniei mai mulţi militari au fost decoraţi. Comandantul companiei, locotenentul major Vasile Ojoga, şi plutonierul adjutant Vitalie Josan au fost decoraţi cu medalia „Meritul militar”. Alt grup de militari au primit diplome de onoare ale Guvernului, distincţii şi cadouri de preţ din partea Ministerului Apărării. Conform informaţiei prezentate de colonelul Dumitru Mudrenco, comandantul Batalionului de Gardă, anual militarii din Compania Gărzii de Onoare participă la circa 250 de ceremonii, asigurând activităţile protocolare de stat, ceremoniile de acreditare a diplomaţilor străini şi înmânare a distincţiilor de stat etc. În Garda de Onoare sunt recrutaţi tineri cu înălţimea de 1,85-1,95 m, pregătire fizică bună, aspect exterior plăcut, studii medii speciale. Compania Gărzii de Onoare a fost creată prin ordinul Ministrului Apărării pe data 22 iunie 1992.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.