Furnizorul de apă din capitală anunţă sistări temporare

Furnizorul de apă din capitală anunţă pentru luni şi marţi, 21 şi 22 martie, sistări temporare în legătură cu efectuarea unor lucrări planificate. Este vorba despre mai multe străzi din Chişinău, dar şi din suburbiile Ghidighici şi Grătieşti, transmite IPN.

Potrivit SA „Apă-Canal Chişinău” luni începând cu ora 9.30 şi până la ora 17.30, este posibilă deconectarea apei pe bulevardul Moscova, 11. Sistările vor fi efectuate în legătură cu executarea lucrărilor planificate de către compania „Gas Natural Fenosa”.

A doua zi, 22 martie, în scopul efectuării lucrărilor planificate va fi sistată alimentarea cu apă pe strada Socoleni, 1-5, 2-4, inclusiv cu fracţii. La fel. apa va fi deconectată şi în localitatea Grătieşti. Deconectările sunt programate în intervalul orelor 9.00 şi 14.00.

Tot marţi, de la ora 13.00 şi până la 17.00 va fi deconectată apa pe mai multe străzi din localitatea Ghidighici. Este vorba despre străzile:Comuna din Paris; N. Gribov; B. Glavan; Decebal; I. Soltîs, Ştefan cel Mare. Sistările vor avea loc ca urmare a executării lucrărilor planificate de către compania „Gas Natural Fenosa”.

După finalizarea lucrărilor, livrarea serviciilor de alimentare cu apă va fi reluată la parametrii planificaţi. Pentru informaţii suplimentare consumatorii sunt îndemnaţi să sune la Dispeceratul central, la numărul de telefon: 022-25-66-66 sau 022-85-77-77.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.