Funcţionarul public nu-şi va putea folosi imaginea, numele sau semnătura în nici o formă de publicitate
Imaginea, numele sau semnătura unui funcţionar public nu va putea fi folosită în nici o formă de publicitate. Totodată, persoana care exercită o demnitate publică sau o funcţie publică nu poate accepta cadouri sau servicii dacă oferirea sau prestarea lor este ilegală, în mod direct sau indirect, de executarea atribuţiilor de serviciu. Va fi restricţionată şi primirea, conform protocolului, a cadourilor cu valoare mai mare de salariul minim. În acelaşi timp, valoarea cadourilor şi serviciilor acceptate în decursul unui an calendaristic nu trebuie să depăşească cuantumul unui salariu al funcţionarului.
Aceste prevederi se conţin în proiectul de Lege cu privire la conflictul de interese, avizat pozitiv de Guvern în şedinţa din 7 februarie. Prezentul proiect reglementează conflictul de interese şi regimul incompatibilităţilor şi restricţiilor ce pot interveni în exercitarea funcţiilor de demnitate publică sau funcţiilor publice.
Potrivit proiectului, candidatul la alegerea, numirea sau confirmarea în funcţie publică, precum şi persoana care exercită o funcţie publică vor fi obligate să identifice şi să declare în scris interesele personale relevante, care ar putea intra în conflict cu obligaţiile lor oficiale. În declaraţie se va include informaţia cu privire la calitatea de fondator sau funcţiile de conducere, administrare, revizie sau control deţinute în cadrul unor asociaţii, fundaţii sau alte asociaţii obşteşti ori partide politice, relaţiile cu organizaţiile internaţionale, activităţile profesionale remunerate, calitatea de avocat, asociat sau acţionar al unei societăţi comerciale sau a unei instituţii de credit, societăţi de asigurare sau financiare.
Proiectul a fost elaborat de Ministerul Justiţiei, în conformitate cu Planul de acţiuni pentru realizarea Strategiei naţionale de prevenire şi combatere a corupţiei. Deşi în nota informativă la proiectul de lege se menţionează că un conflict de interese nu înseamnă din start corupţie, există o recunoaştere din ce în ce mai largă a faptului că apariţia unor conflicte între interesele personale şi obligaţiile politice, dacă nu sunt tratate corespunzător, pot duce la corupţie.