Funcţionari locali, suspectaţi că au acumulat bani de la cetăţeni în scopuri personale
O femeie, angajată în calitate de perceptor fiscal în cadrul primăriei unui sat din raionul Ştefan Vodă, este suspectată că ar fi luat din contabilitatea instituţiei circa 50 de mii de lei, transmite Info- Prim Neo.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Interne, oamenii legii au stabilit că funcţionara, fiind responsabilă de colectarea impozitelor de la cetăţenii satului, ar fi luat banii acumulaţi pentru scopuri personale, în loc ca aceştia să vină în bugetul local.
Într-un al caz, funcţionarii primăriei dintr-un sat din raionul Cahul ar fi colectat de la populaţie circa 110 mii de lei pentru proiectarea gazoductului, renovarea apeductului, amenajarea teritoriului unei grădiniţe de copii şi achitarea plăţii pentru apa utilizată. Niciunul dintre proiecte nu a fost însă realizat.
Pe ambele cazuri au fost iniţiate cauze penale. Persoanele vizate riscă amendă de până la 20 mii de lei sau închisoare până la 6 ani.