Franța, SUA și România ar putea apăra Republica Moldova în cazul unui eventual atac, expert

Dacă Republica Moldova, un stat suveran, va cere protecția României, alt stat suveran, ajutorul poate fi acordat. Și nu trebuie neapărat ca NATO să fie implicat ca entitate, deși NATO nu ar avea niciun fel de problemă să acționeze, consideră Cristian Barna, profesor la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj și cea din București, într-un interviu pentru Spotmedia.ro, citat de IPN.

Într-un an electoral, pericolele de destabilizare sunt foarte mari și sunt fățișe în Republica Moldova, afirmă cercetătorul. Mesajul promovat de Kremlin e că Uniunea Europeană și NATO sunt agresori. Aceasta va crea probleme prin înfricoșarea populației cu privire la faptul că, dacă Moldova face pași în direcția occidentală, o să aibă soarta Ucrainei, iar asta îi face pe oameni să fie, oarecum, speriați.

Pe lângă războiul informațional, există și pericolul fizic. Cancelariile occidentale încearcă să descurajeze o eventuală acțiune a Rusiei orientată către Tiraspol, spunând că NATO e pregătit să facă pași decisivi pentru a nu permite ca războiul din Ucraina să se extindă. Pe de altă parte, forțele revanșarde au investit foarte mulți bani în destabilizarea și erodarea instituțiilor statului moldovenesc. Investițiile vor continua, în primul rând, prin Ilan Șor, „vârf de lance al Federației Ruse în Moldova”, care conduce acțiuni de destabilizare prin proteste și violențe. Relevant este și cazul celor 80 de „turiști”, antrenați în Turcia și transportarea banilor pentru finanțarea protestelor, cumpărarea voturilor la recentele alegeri locale.

Expertul apreciază că modul întârziat în care au acționat în Ucraina i-a făcut pe occidentali să schimbe strategia și să nu mai aștepte.

„Cred că de data asta, nici NATO, nici Uniunea Europeană, evident, nici România nu-și permit să piardă Moldova. S-o lase să fie cucerită de Rusia, indiferent de ce se va întâmpla în Ucraina. Declarația lui Macron că vom fi pregătiți ca soldații NATO să acționeze trebuie înțeleasă și din această perspectivă.

Există deja discuțiile de anul trecut, dacă ne aducem aminte, în care atât președintele Klaus Iohannis, cât și alți lideri occidentali au spus foarte clar: Moldova va fi apărată cu orice preț. De ce? Pentru că acest lucru i-a arătat Federației Ruse că nu mai poate să facă orice”, declară cercetătorul. Poate să intervină doar o coaliție de state NATO, de exemplu, Franța, SUA și România, crede el.

Cât privește considerentul că România nu face altceva decât ce-i cere NATO să facă, Cristian Barna amintește că Statele Unite au atacat Irakul în 2002, fără s-o facă împreună cu NATO, ceea ce creează un precedent.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.