Forumul pe Inovaţii în Guvernare se desfăşoară la Chişinău

La Chișinău se desfășoară cea de-a doua ediţie a Forumului pe Inovații în Guvernare.
Forumul a reunit practicieni din Suedia, Marea Britanie și Moldova pentru a împărtăși experiențele lor în remodelarea modului în care sunt prestate serviciile publice şi elaborate politicile publice, cu implicarea cetățenilor, transmite IPN.

La forum au fost prezentate modalităţi prin care guvernele lumii au stabilit laboratoare de inovaţii sociale, pentru a putea răspunde provocărilor cu niște soluții eficiente, în condițiile răspândirii pe larg a tehnologiilor informaționale, democratizării societăților, dar și ca răspuns la crize și la creșterea austerității bugetare în mai multe țări. „Suntem la început de cale în sensul aplicării abordărilor inovative în reforma serviciilor publice, în elaborarea de politici publice. De aceea, necesitatea de a învăța despre practicile de succes ale guvernelor mai avansate în acest domeniu, cu ajustarea acestora la specificul țării noastre, este un imperativ al etapei la care ne aflăm”, a declarat Sergiu Ceauș, Secretarul General Adjunct al Guvernului.

„Instituțiile publice trebuie să învețe să vorbească aceeași limbă, iar inovația este limba viitorului, care poate alinia modelul instituțional învechit la cerințele cetățenilor secolului 21. Un Guvern inovator înseamnă: o economie inteligentă pentru a sprijini nivelul nostru de trai, o mai bună utilizare a banilor publici, implicarea cetățenilor prin inovare socială, o viață mai sănătoasă”, este de părere Directorul Executiv al Centrului de E-Guvernare, Iurie Țurcanu.

Ulziisuren Jamsran, reprezentanta de țară UN Women în Moldova, din numele echipei de ţară ONU, a afirmat că în acest moment dificil pentru Moldova, restabilirea încrederii cetățenilor în instituțiile guvernamentale este de o importanță extraordinară. „Îmbunătățirea calității și eficienței serviciilor și a politicilor publice, și aducerea lor mai aproape de nevoile oamenilor prin inovare, ar putea avea o mare contribuție în sensul sporirii încrederii. ONU este bucuroasă să sprijine dezvoltarea unei culturi a inovării în cadrul guvernului, iar continuitatea acestui Forum demonstrează angajamentul nostru”, a continuat reprezentanta de țară UN Women.

La eveniment au fost prezenți peste 80 de participanţi, oficiali ai Guvernului RM, funcționari publici la nivel central și local, reprezentanți ai societății civile și ai partenerilor de dezvoltare a Moldovei.

Evenimentul este organizat de Cancelaria de Stat, Centrul de Guvernare Electronică și Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), cu sprijinul financiar al Ambasadei Marii Britaniei şi Suediei în Republica Moldova, precum și al unei companii de telefonie mobilă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.