Asociația Obștească „Forța Fermierilor” cere conducerii Republicii Moldova să restituie fermierilor accizele în sumă deplină la toată motorina procurată de agricultori în anul 2022, cu debirocratizarea mecanismului de rambursare, compensarea parțială a costurilor motorinei, fertilizanților, pesticidelor, în contextul în care aceste produse s-au scumpit în ultimele 6 luni.
Într-o conferință de presă de la IPN, Alexandru Slusari, director executiv al asociației obștești Forța Fermierilor, a menționat că acțiunea de protest anunțată de asociație pentru 21 iunie este un eveniment cu motivație strict economică. Prețurile la motorină s-au majorat de trei ori, la pesticide și fertilizanți – de patru ori, iar prețurile la piese de schimb au crescut de 2 ori.
Alexandru Slusari a îndemnat reprezentanții partidelor să nu politizeze protestul fermierilor din 21 iunie, care va avea loc în capitală. Orice încercare a partidelor care vor avea intenții meschine va fi curmată de agricultorii protestatari, a adăugat directorul executiv al asociației.
Mihai Gribincea, fermier din raionul Hâncești, a subliniat că 2022 este un an agricol mai dificil. Se atestă secetă, se așteaptă o recoltă scăzută la mai multe culturi, fermierii vor vinde grâul la un preț mai mic decât costul real al produsului.
Ion Plămădeală, președintele Consiliului de Administrare al asociației Forța Fermierilor, producător agricol din raionul Leova, a atenționat că interzicerea exportului la unele cerealiere, cum ar fi grâul, va conduce la efecte nedorite. Fermierii nu dispun de spații în care să-și depoziteze producția agricolă, 10 miliarde de lei au pierdut agricultorii doar pentru că nu au avut unde depozita floarea soarelui. Construcția depozitelor este un prim pas spre industrializarea agriculturii, a menționat Ion Plămădeală.
Alexandru Brânza, agricultor din raionul Ungheni, a spus că, atunci când au fost la Bruxelles, oficialii moldoveni nu au solicitat fonduri pentru dezvoltarea agriculturii, spre deosebire de reprezentanții guvernării din Georgia sau Ucraina.
Agricultorii au mai spus că acțiunea de protest anunțată poate să nu aibă loc numai dacă autoritățile le vor auzi revendicările și vor face pași în direcția soluționării problemelor anunțate.
Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.