Formatul 5+2 în procesul de soluţionare a conflictului transnistrean este la momentul actual fără alternativă, cu toate problemele şi deficienţele legate de acest proces, a declarat ministrul afacerilor externe şi integrării europene, Iurie Leancă, în cadrul ultimei şedinţe a Clubului de presă de la Chişinău, citat de Info-Prim Neo. Potrivit ministrului, există necesitatea utilizării mult mai intense a dimensiunii externe a formatului, chiar dacă în ultima perioadă s-a reuşit amplificarea acesteia. „Suntem într-o lume unde există interese, unde nimic nu se obţine gratuit, există anumite relaţii şi există anumite drepturi, dar şi responsabilităţi. Dacă vrei să beneficiezi de drepturi, respectiv, trebuie să-ţi asumi şi anumite datorii, responsabilităţi. Transnistria beneficiază de mai multe avantaje, ca parte componentă a Moldovei, pe care oficial nu o acceptă, dar de fapt beneficiază din plin. De exemplu, entităţile economice din Transnistria beneficiază din plin de regimul care există între Republica Moldova şi Uniunea Europeană. În momentul în care beneficiază de drepturi, este firesc să aşteptăm că acceptă şi anumite responsabilităţi”, a exemplificat Iurie Leancă. „În momentul în care nu doreşte să accepte anumite responsabilităţi, înseamnă că trebuie să vedem care sunt pârghiile. Sper că aţi auzit despre oferta pe care a făcut-o Chişinăul Tiraspolului de a edifica, 13 sau 14 centre sociale în localităţile din stânga Nistrului şi despre refuzul autorităţilor de la Tiraspol pe motiv că acestea ar pune în pericol „securitatea naţională” a Transnistriei. Iată doar un singur caz relevant care arată că din cauza acestei atitudini a Tiraspolului, nu reuşim doar să avansăm pe subiectul de bază, care înseamnă statutul Transnistriei, dar nu reuşim să găsim soluţii pentru problemele cotidiene cu care se confruntă cetăţenii noştri de pe ambele maluri ale Nistrului. Şi atunci de ce este nevoie de acest format 5+2? Crearea în sine a acestui format înseamnă că în momentul în care nu putem noi să găsim o soluţie vin aceşti parteneri ai noştri care pot să ne ajute. Să ne ajute cum? Şi prin a ne îndulci puţin viaţa din surse financiare, cu sprijin politic, dar înseamnă că au şi anumite pârghii. Noi considerăm că aceste pârghii le au şi partenerii din Vest, şi partenerii din Est asupra celor din Transnistria. Nu e vorba de embargoul economic care, de fapt, nu există, dar de faptul că trebuie să înţeleagă şi cei din Transnistria că nu pot să beneficieze doar de drepturi”, a spus ministrul. El s-a referit şi la lipsa circuitului informaţional între cele două maluri ale Nistrului. „Dvs spuneţi că populaţia de pe malul stâng nu doreşte integrarea. Păi, cum să vrea ei reintegrare, dacă procesul de spălare a creierilor şi de dezinformare şi intoxicare este unul foarte mare? Eu sunt convins că nimeni din localităţile unde trebuiau să fie construite aceste centre sociale sau centre de sănătate pe malul stâng, habar nu are că Guvernul de la Chişinău îi tratează pe oamenii din stânga Nistrului exact cum îi tratează şi pe cei de pe malul drept. Guvernul ar fi vrut să cheltuie nişte bani pe care îi primeşte din afară, dar şi din surse proprii şi vă asigur că dacă ar fi ştiut locuitorii din satele respective, ar fi avut o altă atitudine faţă de problema reintegrării”, a spus ministrul de externe. Iurie Leancă a afirmat că până nu demult autorităţile de la Chişinău au avut o abordare foarte prost structurată. „Una lipsită de abordare sistemică şi de consistenţă şi pe acest motiv ne-am axat pe anumite elemente fără a încerca să avem o abordare de ansamblu. Mergând pe această cale nu cred că vreodată vom reuşi să construim acea masă critică ce ne va permite să schimbăm percepţiile acolo. De ce ar fi vrut ei până nu demult să se reintegreze în Republica Moldova? Avem noi salarii mai bune, locuri de muncă mai multe, condiţii mai deosebite şi o altă perspectivă? Nu cred că am avut-o sau cel puţin una sesizabilă de ei. Deci, eu nu văd alternative pentru acest proces şi acest format care este astăzi. Dar în afară de aceste negocieri care se poartă cu o anumită ritmicitate, trebuie să iniţiem mult mai multe acţiuni şi nu unele din astea de subminare, dar de valorificare a oportunităţilor existente”, a declarat ministrul moldovean de externe Iurie Leancă la Clubul de presă. Pentru astăzi, 21 iunie 2011, este planificată întrunirea participanţilor la formatul „5+2” în procesul de negocieri pe marginea conflictului transnistrean. Întrunirea urmează să se desfăşoare la Moscova, unde se aşteaptă reluarea, după o pauză de şase ani, a negocierilor oficiale. Întâlnirile de până acum au avut statut de dialog neoficial. Formatul „5+2” include Republica Moldova şi regiunea transnistreană ca părţi ale conflictului, OSCE, Rusia şi Ucraina în calitate de mediatori, precum şi SUA şi UE cu statut de observatori, notează Info-Prim Neo.