Mai mulţi formatori de opinie au abordat în termeni critici faptul că Parlamentul nu a putut învesti guvernul. Acuzaţiile au fost aduse în cadrul unei ediţii speciale de la postul de televiziune „Publika TV”, transmite IPN.
Antoniţa Fonari, vicepreşedinta Consiliului Naţional de Participare, susţine că neacordarea votului de încredere pentru guvern era un scenariu cunoscut. „Nu ne surprinde faptul că n-a fost votat guvernul, dar mă surprinde că oamenii încă n-au ieşit în stradă pentru a cere socoteală parlamentarilor pentru că n-a fost votat guvernul. Cetăţenii ar trebui să se mobilizeze, pentru că politicienii se joacă prea mult cu încrederea oamenilor. Avem multe bombe în jurul nostru, la modul direct şi indirect. La modul direct mă refer la războiul din ţara vecină, iar la modul indirect la situaţia precară din ţară, mai ales că degrabă ajungem în primăvară şi nu avem un buget”, a declarat Fonari.
Analistul politic Vitalie Catană consideră că este normal ca într-o democraţie un guvern să fie învestit din mai multe încercări, dar nu şi în situaţia Republicii Moldova. „Nu pot spune că m-a surprins faptul că nu a fost învestit Guvernul. Dar s-au făcut nişte declaraţii că se va vota”, a declarat expertul.
Jurnalistul Constantin Olteanu este de părerea că parlamentarii au avut de soluţionat alte probleme în afară de învestirea guvernului, care ţin de interese personale, iar odată cu neacordarea votului de încredere, aceste probleme ai ieşit la suprafaţă.
Analistul media Cristian Tabără a comparat situaţia cu „un film prost cu actori buni”. „În aceiaşi zi am văzut două filme foarte proaste, însă cu actori foarte buni. Un film s-a produs la Minsk, iar altul la Chişinău. Sunt decepţionat. Credeam că după atâta demagogie frumoasă despre binele ţării şi interesul naţional va fi votat Guvernul. Am crezut în zâmbetul promiţător al lui Voronin, dar şi în patriotismul declarat de Ghimpu. Dar până la urmă s-au dovedit a fi nişte actori atât de buni într-o dramă atât de proastă”, a conchis Tabără.