Formaţiuni politice de orientare democratică învinuiesc guvernarea de divizarea societăţii
O declaraţie, semnată de formaţiuni politice de orientare democratică, califică proiectul bugetului de stat pentru anul 2008 drept unul discriminatoriu, care „ţine cont doar de apartenenţa politică a administraţiei locale şi nu este în concordanţă cu necesităţile şi problemele reale cu care se confruntă cetăţenii”.
Sumele alocate raioanelor conduse de reprezentanţi ai partidului de guvernământ depăşesc cu până la zece ori sumele alocate raioanelor guvernate de democraţi, se menţionează în declaraţie.
Semnatarii califică divizarea societăţii în „ai noştri” şi „ai lor” drept una extrem de periculoasă care, potrivit lor, poate dezbina societatea şi poate provoca destabilizarea societăţii.
Formaţiunile politice atrag atenţia Băncii Mondiale, Uniunii Europene, Fondului Monetar Internaţional, precum şi altor donatori că sursele bugetare şi asistenţa din exterior sunt orientate spre susţinerea partidului de guvernământ, şi nu pentru soluţionarea gravelor probleme economice şi sociale cu care se confruntă ţara.
Totodată semnatarii cer guvernării să fie revăzut proiectul bugetului de stat, astfel încât resursele publice să fie repartizate în funcţie de necesităţile reale ale localităţilor şi ale cetăţenilor. În caz contrar, se spune în declaraţie, „ne rezervăm dreptul de a face uz de posibilităţile oferite de legislaţie pentru a ne exprima dezacordul”.
Alegerile locale generale din anul curent au demonstrat scăderea drastică a încrederii cetăţenilor în partidul de guvernământ, care s-a dovedit a fi incapabil de a-şi recunoaşte înfrângerea. Reprezentanţii puterii au lansat ameninţări nu doar la adresa noilor administraţii raionale democratice, ci şi la adresa cetăţenilor, se mai spune în declaraţie.
Declaraţia este semnată de Alianţa „Moldova Noastră”, Partidul Democrat din Moldova, Partidul Democraţiei Sociale, Partidul Social Democrat din Moldova, Partidul Popular Republican, Partidul Liberal,
Partidul Social Liberal, Uniunea Centristă din Moldova.