Focul Haric este așteptat în scuarul catedralei mitropolitane în jurul orei 20.00

Focul Haric de la Ierusalim va fi adus astăzi, 15 aprilie, în scuarul catedralei mitropolitane „Nașterea Domnului” din Chișinău în jurul orei 20.00.

Lumina Sfântă de la Mormântul Domnului va fi împărțită de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir ierarhilor Bisericii Ortodoxe din Moldova, preoților și tuturor creștinilor.

Anul acesta a plecat după Focul Haric o delegație condusă de episcopul Ioan al Sorocii, vicar al Mitropoliei Moldovei. Înainte de plecare, episcopul a menționat pentru IPN că la Ierusalim merge o delegație de 60 de persoane, cu o cursă specială, fiecare membru al grupului de pelerini achitând costul călătoriei.

Focul Haric de la Ierusalim va fi adus și la Mitropolia Basarabiei. Înaltpreasfințitul Petru, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, Preasfințitul Antonie, Episcop de Bălți, împreună cu clerici ai Mitropoliei Basarabiei, credincioși și oficialități, vor întâmpina Sfânta Lumină de la Ierusalim la Aeroportul Internațional din Chișinău la ora 19.30.

După primirea Luminei Sfinte, ierarhii se vor îndrepta către Centrele Eparhiale din subordine, unde vor împărți Sfânta Lumină părinților protopopi și preoților, ca toate parohiile din cuprinsul Mitropoliei Basarabiei să se bucure de binecuvântarea Învierii Domnului Iisus Hristos. Sfânta Lumină va fi adusă la sediul Mitropoliei Basarabiei de către Părintele Mitropolit, în Paraclisul Mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul” din Chișinău, strada 31 August 1989, 161, de asemenea, în jurul orei 20.00.

Focul Haric este considerat de creștinii ortodocși a fi o minune care se întâmplă în fiecare an la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim în Sâmbăta Mare, ziua dinaintea Paștelui Ortodox. Deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc care se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an şi care în primele minute nu frige. Mulți o consideră cea mai veche minune anuală atestată a lumii creștine. A fost documentată consecvent din anul 1106. Biserica Sfântului Mormânt a fost construită în locul în care, conform Bibliei, a fost înmormântat Iisus Hristos.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.