Mai multe organizaţii ale societăţii civile, inclusiv de media, au organizat marţi, 3 mai, în faţa sediului Ambasadei Azerbaidjanului la Chişinău, un flashmob de solidarizare cu Centrul de Investigaţii Jurnalistice. Potrivit membrilor societăţii civile, Ambasada a somat Centrul să scoată de pe sediu bannerul plasat în susţinerea jurnalistei azere Khadija Ismayilova, condamnată pentru că a scris investigaţii despre familia preşedintelui azer, transmite IPN.
Preşedinta CIJ, Cornelia Cozonac, a declarat că pe data de 22 aprilie un reprezentant al Ambasadei Azerbaidjanului a venit şi i-a avertizat în legătură bannerul care a fost plasat cu o zi înainte. „Noi ne-am mutat în sediu nou, în clădirea învecinată cu Ambasada Azerbaidjanului şi pentru că balconul nostru dă în ograda ambasadei, ne-am zis că ar fi oportun să facem un banner prin care să cerem libertate Khadijei, colega noastră ziaristă care este condamnată la şapte ani de închisoare pentru faptul că a realizat nişte investigaţii jurnalistice despre preşedintele azer”, a afirmat Cornelia Cozonac.
Cornelia Cozonac a menţionat că prin acest banner, CIJ şi-a exprimat poziţia faţă de Guvernul Azerbaidjanului, care încalcă drepturile jurnaliştilor şi întemniţează jurnalişti ce scriu independent.
Directorul executiv al Asociaţiei Presei Independente, Petru Macovei, a menţionat că prin organizarea acestei acţiuni se doreşte transmiterea unui mesaj şi către autorităţile din Republica Moldova privind necesitatea ca mass-media să funcţioneze în condiţii de libertate şi independenţă, fără imixtiuni politice. „Cerem ca Ambasada Azerbaidjanului să nu mai intimideze organizaţiile neguvernamentale. Ceea s-a întâmplat în raport cu Centrul de Investigaţii Jurnalistice şi mă miră faptul că Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene nu a luat atitudine faţă de această situaţie. Ambasadorul azer ar fi trebuit să fie invitat la minister să i se ceară explicaţie pentru această atitudine”, a menţionat Petru Macovei.
Experta Transparency-International Moldova, Ianina Spinei, a declarat că îşi manifestă susţinerea pentru toţi jurnaliştii de investigaţiei care deconspiră scheme frauduloase, de corupţie, care aduc mai multă lumină în ceea ce priveşte utilizarea banilor publici.