Fiscul din Chişinău a recepţionat peste 50 mii de declaraţii pe venit
Inspectoratul Fiscal de Stat Chişinău (IFSC) a recepţionat până la 30 martie peste 50 mii de declaraţii pe venit pentru anul 2005 de la persoanele fizice şi juridice.
Şeful IFSC, Procopie Duca, a declarat pentru Info-Prim Neo că, potrivit datelor preventive, până la 30 martie au fost depuse peste 27 mii declaraţii pe venit de la persoanele juridice. Dintre acestea, în ultimele 9 zile, când IFPSMC a activat şi în zilele de odihnă şi şi-a extins programul cu câteva ore în zilele lucrătoare, au fost depuse peste 11 mii de astfel de declaraţii, care reprezintă cca 40 la sută din numărul total.
Potrivit sursei citate, persoanele fizice au depus peste 23 mii declaraţii. Aproape jumătate dintre ele au fost depuse în ultimele 9 zile, ceea ce reprezintă cca 43 la sută din numărul total din această categorie.
Datele preventive atestă în acest an un număr aproximativ egal de declaraţii comparativ cu anul trecut.
Anterior, şeful adjunct al Inspectoratului fiscal principal de stat, Ion Sturzu, a declarat pentru Info-Prim Neo că organele fiscale prognozează o creştere a încasărilor din declaraţiile pe venit ale persoanelor fizice şi juridice pentru anul 2005, deoarece rapoartele statistice din ultima vreme atestă o creştere a salariilor şi a numărului de angajaţi din economia naţională. Însă cifrele reale vor fi cunoscute doar la finele lunii iunie deoarece prelucrarea datelor legate de declaraţii durează până la 3 luni. Tot în iunie se va intensifica lucrul cu acei contribuabili care nu au prezentat declaraţiile fiscale pentru anul trecut.
Procopie Duca a mai spus că pe parcursul anului curent, IDPS va lucra în vederea prelucrării datelor obţinute, pentru a finaliza problema impozitării pe anul 2005.