Asociaţia obştească „Promo-LEX” a elaborat o metodologie de monitorizare civică a finanţelor concurenţilor electorali. Directorul executiv al asociaţiei, Ion Manole, a spus, în cadrul prezentării metodologiei, că până acum societatea civilă monitoriza campaniile electorale la general, însă acum va fi monitorizat fiecare concurent în parte, transmite IPN.
Monitorizările se vor face de către observatori în baza rapoartelor, pozelor şi declaraţiilor. Dacă se vor depista încălcări, probele vor fi transmise organelor abilitate. „Ne dorim transparenţă financiară la maximum”, a spus Ion Manole. Potrivit directorului Promo-LEX, aspectele financiare joacă un rol foarte important în ceea ce priveşte educarea viitorilor guvernanţi, iar societatea civilă trebuie să fie în permanenţă cu ochii pe ceea ce ce cheltuie concurenţii în campaniile electorale.
Nicolae Panfil, coordonator de program, a menţionat că de cele mai multe ori concurenţii declară doar o parte de cheltuieli şi evită să menţioneze cheltuielile de transport, cheltuielile pentru concerte, la care evoluează artişti, cheltuieli ce ţin de materialele publicitare şi altele, iar, ca rezultat, se investesc sume enorme despre care nu se ştie nimic.
Directorul pentru dezvoltare şi evaluare al Fundaţiei Est-Europeană, Andrei Brighidin, a remarca că studiile calitative au demonstrat că în Republica Moldova există carenţe semnificative la capitolului finanţării campaniilor electorale şi a partidelor politice, aşa ca:
nedeclararea unei părţi de venituri în campaniile electorale, finanţarea campaniei de către un numărul mic de donatori şi lipsa unor mecanisme eficiente de sancţionare în cazul încălcărilor prevederilor ce ţin de transparenţa campaniilor electorale.
Metodologia a fost testată pe alegerile locale noi din 19 mai curent şi va putea fi implementată la alegerile ulterioare.