Filat va raporta la Bruxelles despre implementarea fazei a II-a privind regimul de vize

La 13 decembrie curent, premierul Vlad Filat va prezenta la Bruxelles primul raport de implementare a condiţionalităţilor fazei a II-a a Planului de Acţiuni Moldova-UE privind liberalizarea regimului de vize. Declaraţia a fost făcută de către ministrul de externe, Iurie Leancă, în cadrul şedinţei de marţi, 4 decembrie, a Comisiei Guvernamentale pentru Integrare Europeană, transmite Info-Prim Neo. Potrivit unui comunicat de presă emis de executiv, în acest context ministrul a solicitat instituţiilor publice centrale implicate în proces să se mobilizeze, astfel încât la întrevederea premierului cu Cecilia Malmstrom, comisar european pentru justiţie şi afaceri interne, raportul să fie unul complet. În baza acestui raport, o misiunea a UE va sosi la Chişinău pentru a stabili perioada de liberalizare a regimului de vize. Ministrul economiei, Valeriu Lazăr, prezent şi el la şedinţă, a vorbit despre ultima rundă de negocieri privind Zona de Comerţ Liber Aprofundat şi Cuprinzător. El a menţionat că în anul 2013 vor mai avea loc încă trei runde de negocieri. Prim-ministrul Vlad Filat a spus că anul 2013 este unul extrem de important având în vedere că, în toamna anului viitor, în cadrul Summitului Parteneriatului Estic de la Vilnius, urmează a fi semnat Acordul de Asociere, care prevede inclusiv instituirea Zonei de Comerţ Liber, dar şi finalizată implementarea Planului de acţiuni privind liberalizarea regimului de vize.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE