Festivalul „Mărțișor – 2022” va fi deschis cu o seară de creație a maestrului Eugen Doga

Festivalul de Muzică „Mărțișor – 2022” va avea loc tradițional începând cu 1 martie, până pe 10 martie. Programul va fi deschis de o seară de creație a maestrului Eugen Doga, la Palatul Național, având în vedere ziua de naștere a compozitorului, sărbătorită pe 1 martie. Invitați ai spectacolului vor fi Paula Seling, Irina Baianț, Vlad Miriță și alții, transmite IPN.

În cadrul Festivalului „Mărțișor – 2022”, la Palatul Național vor avea loc zece concerte, a precizat directorul instituției, Andrei Locoman. Pe 2 martie se va desfășura un spectacol de omagiere a maestrului Ion Dascăl și de aniversare a Orchestrei „Mugurel”. La 3 martie va avea loc un spectacol etno-folcloric dedicat etniilor conviețuitoare în Moldova. La 4 martie, Ansamblul Național „Joc” va urca pe scena Palatului Național, iar pe 5 martie Alex Calancea Band vine cu un program primăvăratic pentru melomani.

În următoarele zile, pe 6 martie, Orchestra de tineret a lui Adriano Marian prezintă un program Sympho-jazz, iar la 7 martie va avea loc un concert al Formației Zdob și Zdub. Pe 8 martie publicul este așteptat la un recital al lui Vali Boghean Band. Pe 9 martie va avea un concert al Orchestrei „Lăutarii”, iar pe 10 martie, în ultima zi, un concert al colectivelor Filarmonicii Naționale.

Organizatorii speră că situația pandemică va fi favorabilă și va permite umplerea sălilor, cu respectarea normelor sanitare impuse.

Bugetul Festivalului este estimat la 2,3 milioane de lei, ceea ce prevede organizarea a 19 concerte în Chișinău, dar și 15 concerte în alte localități ale țării.

Potrivit ministrului culturii, Sergiu Prodan, o noutate legată de festival este că, având în vedere că mărțișorul este  introdus în patrimonial imaterial al umanității UNESCO, s-a discutat cu ministrul culturii din România organizarea festivalului, începând de anul viitor, și în România. „Să facem un festival comun, un „Mărțișor” amplu. Este o tradiție a Republicii Moldova demnă de a fi preluată și acest festival trebuie să aibă o amploare cât mai mare și un viitor strălucit”, a subliniat  ministrul. O altă noutate ține de ideea organizării, cu ocazia Mărțișorului, a unui Târg al Mărțișorului în scuarul Palatului Național, acolo unde s-a organizat Târgul de Crăciun. Inaugurarea Târgului este preconizată pentru 24 februarie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.