Festivalul de film Debut este deschis și pentru tineri cineaști din România

Organizatorii Festivalului de film Debut de la Chişinău anunţă că în acest an, pentru prima dată, evenimentul dedicat tinerilor cineaşti va avea o colaborare moldo-română. La Festival sunt invitaţi să-şi prezinte filmele şi tineri de peste Prut. Evenimentul este preconizat să de desfăşoare pe 8, 9 și 10 noiembrie la Chişinău. Dosarele pentru înregistrare vor fi depuse până în data de 20 octombrie.

Într-o conferinţă de presă la IPN , preşedintele Uniunii Cineaştilor din Moldova, Virgiliu Mărgineanu, a declarat că acest festival, care de mai mulţi ani a reuşit să se afirme ca un eveniment important în aria proiectelor culturale, în special a proiectelor cinematografice din Republica Moldova, încearcă să încurajeze tinerii să-şi prezinte lucrările pe marele ecran. În acest an, festivalul se extinde şi așteaptă și lucrări ale tinerilor cineaști din România.
 
„Am discutat cu Centrul Naţional de Cinematografie să încercăm să extindem festivalul şi să facem, în premieră, o colaborare moldo-românească, în aşa fel încât să aducem lucrări ale tinerilor din România. În acest sens avem o iniţiere cu Universitatea Teatrală și Cinematografică din România”, a precizat Virgiliu Mărgineanu.

Preşedintele Festivalului de Film Debut, Vlad Druc, a declarat că avut discuţii cu colegii săi din România. „Bogdan Mustaţă, de la Departamentul Film, Regie a UTCR, are şi el o clasă şi vrem sa aducem ultimele lucrări de licenţă, cele mai bune, nu toate, şi să facem un fel de competiţie-comparaţie cu ale studenţilor noştri. Lucrul acesta este necesar fiindcă noi atât de mult timp am fost înstrăinaţi. În anii 90, când s-au rupt gardurile, noi, de la Moldova Film, am participat pentru prima dată la Festivalul de la Costineşti, unde am venit cu filmele noastre basarabene. A avut un impact extraordinar, poate şi din sentimentul de frăţie”, a menţionat regizorul.

Vlad Druc a salutat colaborarea dintre Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice de la Chișinău cu universitatea de profil din Bucureşti. „Ne dorim ca la Festivalul Debut participarea tinerilor cineaşti să fie ca la noi acasă”, a remarcat cineastul.

Festivalul de film Debut este un festival-concurs, care va fi jurizat şi în care vor fi oferite premii, printre care Premiul pentru cel mai bun documentar, Premiul-regie sau Premiul pentru scenariu. Scopul general al proiectului este să ofere o platformă pentru tinerii cineaşti să-și facă cunoscute creaţiile cinematografice realizate.

Evenimentul este organizat de Uniunea Cineaştilor din Moldova, Ministerul Culturii, Centrul Naţional de Cinematografie, în parteneriat cu AMTAP.

Evenimentul va fi organizat la Centrul cultural Odeon. Intrarea va fi liberă.
 
Conferința de presă, transmisă de IPN, se desfășoară în cadrul proiectului „Dublă integrare prin cooperare și informare. Continuitate”, realizat de Agenția de presă IPN cu finanțarea Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României. Conținutul prezentului material nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.