Una dintre cele mai negre pagini din istoria contemporană a societății moldovenești au fost represiunile staliniste și nu doar staliniste, aplicate de fostul regim sovietic. De ce s-a ajuns, cândva, la apariția și amplificarea acestui fenomen numit „fenomenul GULAG”, cum s-a manifestat și ce este de făcut pentru ca să nu se mai ajungă la asemenea fenomene niciodată au discutat participanții la dezbaterea publică „Fenomenul GULAG: geneză, manifestare, lecții”, organizată de Agenția de Presă IPN.

Expertul permanent al proiectului, Igor Boțan, a declarat că GULAG este acronimul rusesc pentru Direcția Principală a Lagărelor de Muncă Corectivă – o structură din cadrul NKVD al URSS, ulterior a Ministerului Afacerilor Interne al URSS și a Ministerului Justiției al URSS, care a gestionat locurile de detenție în perioada 1930-1959. După 1959, denumirea a fost schimbată în Direcția Principală a Penitenciarelor, iar din 1968 – în Direcția Principală a Instituțiilor de Muncă Corecțională. În 1987, a fost transformată în Direcția Principală pentru Afaceri Corecționale a Ministerului Afacerilor Interne al URSS.

„GULAG-ul a fost succesor al lagărelor de concentrare, fondate din inițiativa liderul bolșevic, Vladimir Lenin, în 1918. Oficial, lagărele de concentrare au fost create în Rusia sovietică prin decretul Consiliului Comisarilor Poporului, al cărui șef era Lenin. Decretul se numea „Despre teroarea roșie”, fiind semnat pe 5 septembrie 1918.În decret se menționa că „situația existentă impune asigurarea spatelui republicii sovietice de dușmanii de clasă prin izolarea lor în lagăre de concentrare”. Acest act guvernamental a fost publicat în „Izvestia”, care era organul de presă al Comitetului Executiv Central, pe 10 septembrie 1918, când teroarea roșie era în plină desfășurare”, explică expertul.

Potrivit lui, pe 15 aprilie 1919 prin Decretul Comitetului Executiv Central al Sovietelor lagărele de concentrare au fost redenumite în lagăre de muncă forțată, decretul fiind semnat de Mihail Kalinin. „Așa a apărut în URSS sistemul de detenție forțată a persoanelor, atât criminali, cât și prizonieri politici, care erau adesea trimiși în lagăre pe baza denunțurilor calomnioase. În contextul războiului civil în desfășurare, bolșevicii, în primul rând, aveau nevoie de locuri speciale pentru a-i izola pe așa-numiții dușmani de clasă. Și acest lucru a fost preluat din experiența pe care au trăit-o înșiși liderii bolșevici în perioada țaristă”, a notat Igor Boțan.

El a mai spus că GULAG-ul a reprezentat o parte importantă din investițiile de capital în construcții capitale. În unele industrii importanța GULAG-ului a fost mai mare, inclusiv în exploatarea cărbunelui, metalelor, minereurilor, inclusiv aurului și uraniului, diamantelor, cobaltului etc. De exemplu, 100% din extracțiile de aur reveneau deținuților din GULAG-uri, iar în cazul staniului – aproximativ 70%, nichel – 33% etc. „GULAG-ul a fost și o dimensiune a economiei sovietice. Adică, în pofida declarațiilor frumoase despre libertate, despre drepturile cetățenilor, a fost instituționalizată robia în Uniunea Sovietică, lucru menționat și în capodopera monumentală a lui Alexandr Soljenițîn „Arhipelagul GULAG-ului”, a mai precizat Igor Boțan.

Lidia Pădureac, doctor în istorie, prorector la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, a declarat că, în ceea ce privește sistemul GULAG-ului el include, alături de rețeaua de lagăre, și coloniile de muncă forțată, formate din persoanele deportate din întreaga Uniune Sovietică, inclusiv din RSS Moldovenească. Primele lagăre de muncă corecțională, cum erau numite, au apărut încă în anul 1918. Însă rețeaua acestor lagăre a sporit pe parcursul timpului. Și pentru fiecare etapă există anumite caracteristici.

„Dacă ne referim la ceea ce s-a întâmplat în Uniunea Sovietică, munca aceasta, așa-numită corecțională era de fapt o contribuție enormă la dezvoltarea economică a Uniunii Sovietice. Până în anul 1928, rețeaua aceasta de lagăre de concentrare rămâne în măsura în care a fost creată în 1918. Dar de ce anume în 1929 lucrurile încep să se modifice? Este vorba despre primul cincinal care își punea niște scopuri grandioase în domeniul economic. Și atunci, începând cu anul 1929, această rețea a lagărelor, a GULAG-ului începe să se ramifice, astfel încât observăm că, prin lege, statul practic permite ca toți deținuții, care aveau mai mult de trei ani de detenție, să fie distribuiți în lagărele de concentrare ca brațe de muncă. De fapt, statul își crea sclavi, sclavii statului, sclavi sovietici”, explică doctorul în istorie.

Potrivit ei, lucrurile se schimbă și în perioada anilor 1936-1938. Este vorba despre „Marea teroare”, atunci când practic un milion de oameni din Uniunea Sovietică au avut de suferit. Cea mai mare parte, 85% din ei, au fost împușcați. „Or, atunci existau trei acțiuni – persoana sau era arestată, sau era deportată, sau era împușcată. Ținând cont de faptul că o mare parte din cei care au fost arestați în perioada marii terori au fost omorâți, altă parte a fost dată în lagărele de concentrare, în CULAG, noi înțelegem că statul sovietic începe să exploateze și mai mult munca acestor oameni, nemaivorbind de faptul că viața în aceste lagăre era istovitoare”, a declarat Lidia Pădureac.

Ea spune că a mai existat un restart al acestui sistem de lagăre de concentrare după ce s-a încheiat cel de-al Doilea Război Mondial, întrucât foarte multă lume din întreaga Uniune Sovietică a nimerit iarăși în lagărele de concentrare. Peste un milion și jumătate de oameni care au fost învinuiți de colaborare cu forțele fasciste sau de naționalism, iarăși au nimerit în aceste lagăre. „Așa că putem observa aceste trei etape esențiale în evoluția GULAG-ului și vorbim despre faptul că numărul lagărelor de concentrare a fost în permanentă creștere. Vorbim practic despre 156 de lagăre, dar și anexele sau filialele acestor care erau peste 600 de colonii de muncă”, precizează Lidia Pădureac.

Șefa Muzeului Victimelor Deportărilor și Represiunilor Politice, filială a Muzeului Național de Istorie, Ludmila Cojocaru, doctor în istorie, conferențiar universitar, a declarat că în ultimii ani specialiștii vorbesc insistent despre un univers al terorii care a cuprins întreaga Uniune Sovietică, dar și Europa de Est. Potrivit ei, există cifre care se află și acum în lucru și acestea vorbesc despre ororile și proporțiile pe care le-a articulat acest regim al terorii, instaurat în primele luni ale guvernării bolșevice în special până în 1953.

Potrivit doctorului în istorie, cifrele arată că în intervalul anilor 1934-1953, prin sistemul GULAG-ului, lagăre de concentrare, colonii, colonii juvenile, colonii pentru femei, închisori etc. – ar fi trecut circa 18 milioane de persoane. Potrivit ei, la 1 martie 1940 în ansamblul sistemului existau peste 1,6 milioane de persoane.

Ludmila Cojocaru a declarat că se cunosc turațiile pe care le-a luat GULAG-ul ca sistem de represiune și de exterminare, prin exploatare maximă a energiei, forțelor și resurselor umane în perioada de până la cel de-al doilea război mondial.. Apoi a urmat războiul dus pe teritoriul URSS în perioada anilor 1941-1945. În acea perioadă erau 53 de lagăre, 425 de colonii, plus 50 de colonii juvenile. În acest interval, în perioada războiului, 3% din producția și economia care era realizată în interiorul URSS, veneaa din instituțiile GULAG-ului.

„Avem o cifră de circa 18 milioane, plus 7 milioane de persoane trecute prin deportări. În total avem o cifră de 25 de milioane de oameni. Este aproximativ 15% din populație. Este o cifră care sperie, îngrozește. S-au cerut sistematic, lucru care nu s-a întâmplat de fiecare dată, s-au cerut sistematic eforturi de cunoaștere – cum de s-a ajuns la aceste proporții abominabile și aceste tragedii, crime împotriva umanității de altfel? Și cum aceste lucruri ajung astăzi să se repete în spațiul Rusiei?”, a spus Ludmila Cojocaru.

Dezbaterea publică cu tema „Fenomenul GULAG: geneză, manifestare, lecții” este ediția a 28-a din ciclul „Impactul trecutului asupra proceselor de consolidare a încrederii și păcii”. Proiectul este desfășurat de Agenția de presă IPN cu sprijinul Fundației germane „Hanns Seidel”.