Femeile suferă cel mai des de rele tratamente pe motive discriminatorii, raport

Femeile suferă cel mai des de rele tratamente pe motive discriminatorii. Totodată, cele mai vulnerabile în astfel situaţii sunt persoanele dizabilităţi, indiferent de sex, în special persoanele cu dizabilităţi mintale, pentru că au cele mai puţine posibilităţi de apărare, arată un raport al asociaţiei nonguvernamentale „Promo-LEX”, lansat la 19 martie, transmite Info-Prim Neo. „Femeile constituie mai mult de jumătate din toată populaţia Moldovei şi chiar dacă nu toate au parte de violenţă în familie, ele sunt potenţiale victime. Sunt cazuri când femeile au fost pedepsite de organele de drept fiind victime. Iar persoanele cu dizabilităţi sunt tratate rău chiar în instituţiile de stat unde au fost internate să se refacă”, a spus Olga Manole, coordonator de proiect la „Promo-LEX”. Printre instituţiile statului care se fac cel mai des vinovate de rele tratamente pe motive discriminatorii sunt menţionate: Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, şi Procuratura Generală. „În discuţiile cu unii asistenţi sociali am depistat că ei nici nu erau la curent că în familii din localităţile lor se practică violenţa socială sau dacă ştiau, nu reclamau acest lucru, spuneau că nu cunosc că trebuie să o facă”, a menţionat Olga Manole. Raportul prezentat evidenţiază necesitatea ca Republica Moldova să-şi armonizeze şi să-şi fortifice sistemul juridic pentru a combate relele tratamente discriminatorii şi a oferi protecţie reală victimelor. Autorii raportului îndeamnă Parlamentul să adopte neîntârziat o legislaţie antidiscriminare atotcuprinzătoare, în conformitate cu standardele internaţionale şi europene. Printre recomandările raportului este şi faptul că organele de drept urmează să-şi consolideze mecanismele de identificare şi investigare a cazurilor de rele tratamente, trebuie să investigheze imparţial, amănunţit şi în timp util toate reclamaţiile de tortură şi rele tratamente bazate pe prejudecăţi sau temeiuri de discriminare, precum şi să se asigure că făptaşii sunt aduşi în faţa justiţiei. Guvernul trebuie să adopte o abordare mai fermă faţă de agenţii statului care nu ştiu sau nu vor să implementeze procedurile existente în domeniu, trebuie să instruiască actorii statali privind principiile de egalitate şi nediscriminare. În raport se conţin recomandări şi pentru ONG-urile care lucrează cu grupurile vulnerabile. Olga Manole a remarcat că acestea deseori se axează doar pe problemele sociale ale grupurilor vulnerabile, pe când ar fi oportun să dezvolte şi să consolideze programele de asistenţă juridică, să-şi îmbunătăţească capacităţile de advocacy pentru realizarea campaniilor eficiente în vederea prevenirii şi interzicerii relelor tratamente discriminatorii. Raportul „Rele tratamente pe motiv de discriminare în Moldova” a fost elaborat în cadrul proiectului „Consolidarea protecţiei juridice şi sporirea nivelului de conştientizare cu privire la aplicarea relelor tratamente pe motiv de discriminare în Moldova, inclusiv în regiunea transnistreană”, implementat în parteneriat cu The Equal Rights Trust. Abordează relele tratamente pe motiv de discriminare în bază de gen, dizabilitate, orientare sexuală, etnie şi religie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.