Faţada Primăriei se surpă

Faţa sediului Primăriei se surpă, iar bucăţi din ornament au căzut pe trotuar. Autorităţile susţin că aceasta nu a fost reparată mai bine de 20 de ani, iar responsabilii urmează să întreprindă măsuri pentru redresarea situaţiei, transmite IPN.

„Am făcut, împreună cu colegii din România, un studiu de pre-fezabilitate privind restaurarea. De asemenea, ca primă măsură de protecţie a fost schimbarea învelitorii acoperişului Primăriei municipiului Chişinău”, a declarat viceprimarul capitalei, Nistor Grozavu, la şedinţa operativă de la Primăriei.

Edilul a menţionat că faţada, atât de pe partea din strada Vlaicu Pârcălab, cât şi de-a din bulevardul Ştefan cel Mare va fi verificată minuţios, şi vor fi întreprinse măsurile necesare. În cazul în care elementele decorative sunt în fază avansată de degradare şi riscă să cadă, aceste porţiuni vor fi decupate manual, iar în cazul în care degradarea nu este avansată, vor fi prinse plase care vor împiedica surparea şi căderea.

Viceprimarul şi-a exprimat speranţa că şi în condiţii de buget auster va fi posibilă restaurarea faţadei începând cu anul viitor.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.