Politicianul Sergiu Mocanu şi fiii acestuia, Roman şi Adrian, îşi propun să-l tragă la răspundere penală pe liderul comuniştilor, Vladimir Voronin. Recent, Roman şi Adrian Mocanu au fost achitaţi într-un dosar deschis încă în 2008, când au fost acuzaţi de provocarea vătămărilor corporale grave. Potrivit lor, dosarul a fost o comandă a lui Vladimir Voronin, care pe atunci era preşedintele ţării, pentru a-l face pe Sergiu Mocanu să nu mai lanseze acuzaţii la adresa sa.
Sergiu Mocanu a comunicat, într-o conferinţă de presă la IPN, că viaţa fiilor săi a fost perturbată după ce, timp de un an, au fost nevoiţi să se ascundă pe teritoriul Ambasadei României la Chişinău, pentru a nu fi judecaţi. „Unul din fii era student şi a fost nevoit să-şi întrerupă studiile. Altul iniţia atunci o afacere şi a fost nevoit să o stopeze”, a spus politicianul.
Liderul Mişcării Populare Antimafie afirmă că i s-a comunicat atunci că Voronin personal a comandat reţinerea fiilor săi. Sergiu Mocanu spune că l-a întrebat pe liderul comunist ce trebuie să facă pentru a-şi salva copiii şi i s-a cerut să părăsească ţara. „Am fost de acord. Eram gata să plec din ţară. Numai că a doua zi Voronin nu mai era de acord”, a povestit politicianul.
Sergiu Mocanu spune că în arhiva Preşedinţiei ar exista probe care ar demonstra că Vladimir Voronin a condus ţara abuziv. „Copiii mei iniţiază o acţiune civilă împotriva statului, fiindcă au fost reţinuţi ilegal. Vom solicita plata prejudiciului cauzat. Credem că personal Voronin trebuie să plătească. Iar banii îi vom acorda pentru reforma în justiţie”, a declarat liderul Antimafie.
De asemenea, Sergiu Mocanu spune va căuta posibilităţi să-l tragă la răspundere pe Vladimir Voronin pentru abuz de putere în funcţie.
Familia Mocanu a ţinut să mulţumească autorităţilor române, care i-au protejat pe Roman şi Adrian, timp de un an, făcând faţă presiunilor din partea guvernării comuniste.