Războiul la scară largă pe care îl poartă Federația Rusă împotriva Ucrainei vecine demonstrează fără drept de tăgadă cât de periculos rămâne un conflict înghețat pe teritoriul unei țări, care poate reizbucni oricând, de regulă, cu putere și mai mare decât în perioada inițială. Conflictul înghețat din Republica Moldova așa și nu a fost soluționat timp de mai mult de trei decenii, fapt care ar putea genera riscuri sau chiar pericolele. Pe de o parte, nesoluționarea lui în timp este ca și cum nefirească, odată ce nu are un caracter etnic sau religios, motive care stau la baza mai tuturor conflictelor grave din spațiul ex-sovietic, dar și din întreaga lume. Pe de altă parte, nesoluționarea conflictului transnistrean pare să fie perfect explicabilă, datorită caracterului său politic sau mai degrabă geopolitic pronunțat, dat fiind interesul pe care îl are în acest conflict și în această regiune a lumii un mare și periculos actor internațional – aceeași Federație Rusă. Cum ne-a afectat, cum ne afectează și cum ne poate afecta pe viitor conflictul transnistrean și nesoluționarea acestuia, dar și care este gradul de implicare a Rusiei în acest conflict și care sunt interesele reale ale ei – au discutat invitații dezbaterii publice „Factorul rusesc în conflictul transnistrean: trecut, prezent și viitor”, organizată de Agenția de presă IPN.
Expertul permanent al proiectului, Igor Boţan, a declarat că un conflict înghețat este un conflict pentru care nu a fost găsită o soluționare politică, dar care a ieșit din stadiul confruntării armate directe. Adică, un conflict înghețat este un conflict care mocnește, de intensitate scăzută, și care trece prin diferite faze de acutizare și relaxare. „Factorul extern în cadrul unui conflict din interiorul unui stat reprezintă, în general, influențele externe, incontrolabile cu impact asupra deciziilor și acțiunile părților implicate în conflict, precum și structura și procesele interne ale țării în care are loc conflictul. Respectiv, principalii factori externi sunt de ordin politic, juridic și economic”, a notat expertul.
Potrivit lui, forțele de menținere a păcii într-un conflict militar înghețat reprezintă de obicei un instrument al operațiunii de menținere temporară a status-quo, în baza unui acord ce vizează împiedicarea revenirii la ostilități, pentru a permite desfășurarea negocierilor ce ar duce la reglementarea diferendului. Se consideră că prezența fizică a forțelor de menținere a păcii ar trebui să descurajeze forțele combatante de a relua ostilitățile.
„Există trei principii de bază pentru menținerea păcii. Aceste trei principii sunt interconectate și se consolidează reciproc. Este vorba despre consimțământul părților, imparțialitate forțelor de menținere a păcii, neutralitatea lor, cu excepția cazurilor de legitimă apărare și apărare a mandatului de către aceste forțe de menținere a păcii”, a precizat Igor Boțan.
Doctorul în istorie, Mihai Gribincea, fost ambasador al Republicii Moldova în țările Benelux, fost șef al Misiunii Republicii Moldova pe lângă NATO, fost ambasador în România și Serbia, afirmă că prima întrebare, în contextul temei date, este dacă conflictul din Transnistria este unul intern în Republica Moldova sau este un conflict interstatal. „Eu personal îl văd mai mult ca pe un conflict interstatal moldo-rus, pentru că la originile acestui conflict de fapt a stat încercarea Rusiei de a menține Republica Moldova în sfera sa de influență. Dar principalul factor a fost de a-și menține trupele în Transnistria”, opinează fostul ambasador.
Mihai Gribincea a menționat că Rusia a fost recunoscută, inclusiv în hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului, dar și de către Curtea Constituțională a Republicii Moldova ca putere ocupantă a Transnistriei. Deci, potrivit lui, la modul oficial, Transnistria ar trebui să fie considerată teritoriu ocupat de Rusia și nu teritoriu secesionist. „Și aici apare o altă întrebare – de ce toate guvernările din anul 1991 încoace nu au făcut acest lucru?”, se întreabă istoricul.
În opinia sa, definițiile clasice despre un conflict înghețat se aplică mai puțin în cazul Republicii Moldova. „E același și în cazul forțelor de pacificare, pe care noi le numim inadecvat „de pacificare”, pentru că ele nu sunt forțe de pacificare în Transnistria. Chiar când au fost introduse în Transnistria pe 28 iulie 1992 ele erau considerate forțe de dezangajare și nu forțe de pacificare. Forțele de pacificare, conform dreptului internațional, trebuie să corespundă unor criterii – în primul rând, să fie imparțiale”, explică doctorul în istorie.
Apreciind pe o scară de la 1% la 100%, Mihai Gribincea a declarat că prezența factorului rusesc la originile acestui conflict este de 99%. Or, până la anul 1989, în raioanele din stânga Nistrului, nici într-o perioadă a istoriei sale, nu au fost manifestări de statalitate. Populația din acele raioane niciodată nu și-au manifestat dorința de a avea o statalitate. În 1924, Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească nu a fost organizată la aspirațiile populației din raioanele de est, dimpotrivă, există documente de arhivă care demonstrează că populația ucraineană, care era majoritară, era împotriva creării acestei republici.
„Actorul extern, Rusia, a fost interesat să creeze acea republică separatistă, la fel ca și Găgăuzia în sudul Basarabiei, pentru a împiedica, pe de o parte, unirea Republicii Moldova cu România, chiar dacă la Chișinău se dorea constituirea unui stat independent, la fel ca și țările baltice. Pe de altă parte, cred că este un aspect mai puțin subliniat, elita militară rusă care era în conflict cu elita politică a Rusiei, vedeau interesele de securitate și strategice ale Rusiei diferit”, a mai spus fostul șef al Misiunii Republicii Moldova pe lângă NATO.
Octavian Țîcu, doctor în istorie, cercetător coordonator, Institutul de Istorie, Universitatea de Stat din Moldova, consideră că războiul din Ucraina schimbă paradigma de percepție asupra conflictului. Or, războiul din Ucraina oferă posibilitatea de a reevalua în general acest conflict și perspectivele lui de soluționare.
„Primul lucru pe care aș vrea să-l aduc în discuție este paradigma temporală a conflictului. Vorbim despre anul 1992 și ne așezăm cumva în ceea ce de fapt își dorește Rusia – și-a dorit dintotdeauna să arate acest război ca fiind în anul 1992. De fapt, acest război începe la 1792 – el este cu mult înainte chiar de anexarea Basarabiei din 1812. Acest război are în vedere implicarea 100% a Rusiei și se referă la planul anexionist al Rusiei după cucerirea Crimeii în anul 1783. Ajunge la Bug și la Nistru în 1972. Aleksandr Suvorov care a construit cetatea Tiraspol, pentru că după asta, majoritatea românească care locuia după Nistru până la Bug prin politici de colonizare a fost transformată într-o minoritate, iar această regiune într-o bază militară”, relatează istoricul.
Potrivit lui, ceea ce a urmat în perioada sovietică este deja construcția acestui separatism, care este mult anterioară declanșării sale. „Vorbim, de exemplu, despre câteva lucruri care țin de construcția axei industriale și urbane Bender-Tiraspol, linia de troleibuz, transportul etc. Această conexiune, această axă urbană și industrială ceda doar Chișinăului, fiind funcțională și astăzi. Acest fapt explică de ce lupta a fost atât de acerbă de a menține Benderul /Tighina în interiorul acestui separatism transnistrean”, a precizat istoricul.
„Nu trebuie uitată și construcția Armatei a 14-a care a fost într-un fel restructurată după 1944 și așezată foarte bine, întâi la Chișinău, unde acum este sediul Ministerul Apărării. Armata a 14-a fost schimbată de la Chișinău abia în 1984, la Tiraspol, pentru că sovieticii au anticipat lucruri care urmau să se întâmple, știind foarte bine ce va fi. Din acest punct de vedere, construcția Armatei a14-a era una dintre cele mai redutabile. Nu avea doar raționament de menținere a stabilității în RSS Moldovenească și ar fi naiv să credem acest lucru. Armata a 14-a era destinată acțiunilor spre Balcani, avea funcționalități strategice”, a mai declarat Octavian Țîcu.
Dezbaterea publică la tema „Factorul rusesc în conflictul transnistrean: trecut, prezent și viitor” este organizată în cadrul ciclului de dezbateri „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”. Agenția IPN desfășoară acest ciclu cu sprijinul Fundației germane Hanns Seidel.
