Exportatorii de nuci vor fi obligaţi să majoreze alocaţiile în Fondul pentru încurajarea dezvoltării culturilor nucifere
Exportatorii de nuci vor fi obligaţi să aloce câte 1,5% din valoarea produselor exportate în Fondul pentru încurajarea dezvoltării culturilor nucifere, faţă de 1% - în prezent.
Această prevedere se conţine într-un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii nucului din octombrie 1999, care prevede, printre altele, extinderea acţiunii Legii asupra altor specii de culturi nucifere: migdal, alun etc. Proiectul în cauză a fost avizat pozitiv în şedinţa de săptămâna curentă.
În acest an, pentru prima dată în Fondul de susţinere a agriculturii au fost prevăzuţi 3 mil. de lei pentru încurajarea dezvoltării culturii nucului. De asemenea, Guvernul s-a obligat să aloce 400 mii de lei pentru crearea bazei tehnico-materiale şi asigurarea activităţii Centrului pentru culturile nucifere.
Centrul respectiv a fost creat în ianuarie 2006 ca instituţie publică cu finanţare de stat, pentru realizarea Programului naţional pentru dezvoltarea culturilor nucifere până în anul 2020. Specialiştii susţin că, din cele 9 soiuri mondiale de nuc, 7 soiuri pot creşte pe teritoriul Moldovei.
Ministerul de resort preconizează să majoreze de mai bine de 5 ori suprafeţele plantaţiilor de nuci, pentru o creştere esenţială a volumelor de export al nucilor calitative, extrem de solicitate pe pieţele europene. MAIA îşi propune să atingă, către anul 2015, o cifră totală de 16 mii hectare pentru aceste plantaţii.
Programul de extindere a plantaţiilor de nuci durează de mai bine de trei ani, fiind plantate până în prezent circa 4 mii de hectare. Pentru următorii câţiva ani se planifică plantarea a circa 1 mie hectare anual.
Potrivit statisticelor, anul, sunt exportate 10 mii tone de miez de nucă, la preţul mediu de 5 euro pentru 1 kilogram. Culturile nucifere pot aduce un profit de peste 4 mii USD anual de pe un hectar de plantaţii.