Experţii susţin că orice deţinut din R. Moldova are şanse să câştige un proces la CEDO pentru condiţiile de detenţie. RECTIFICARE

Experţii Comitetului Helsinki pentru Drepturile Omului (CHDOM) susţin că orice deţinut din R. Moldova, care ar reclama la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) condiţiile de detenţie, are şansa să câştige procesul. Consilier juridic al CHDOM Denis Toma a declarat miercuri, 21 iunie, în cadrul unei conferinţe de presă, că deşi în ultimul timp au fost înregistrate unele eforturi în asigurarea condiţiilor decente de detenţie, potrivit standardelor internaţionale, totuşi, acest capitol înregistrează un şir de probleme. Printre cele mai mari carenţe, Toma a menţionat suprapopularea instituţiilor de detenţie, asigurarea insuficientă a deţinuţilor cu lenjerie de pat şi produse alimentare, lipsa unor posibilităţi eficiente de instruire, nerespectarea condiţiilor de muncă ale deţinuţilor etc. Vladislav Gribincea, jurist la Organizaţia obştească „Juriştii pentru Drepturile Omului” a declarat că până în prezent R. Moldova a fost condamnată de CEDO în 5 cazuri pentru încălcarea art. 3 al Convenţiei Europene, care interzice tratamentele inumane şi degradante. [RECTIFICAT:] Potrivit aceleiaşi surse, în timpul apropiat, Curtea va mai pronunţa o hotărâre la o cerere privind pretinsa violare a art. 3. În cadrul aceleeaşi conferinţe, Ludmila Popovici, director executiv al Centrului medical „Memoria”, de reabilitare a victimelor torturii, a menţionat că în RM există un cadru legal adecvat pentru prevenirea şi pedepsirea unor astfel de încălcări, dar nu există mecanisme de implementare a acestuia. Conferinţa de presă a fost susţinută, în ajunul Zilei internaţionale ONU pentru susţinerea victimelor torturii, de reprezentanţii mai multor organizaţii pentru drepturile omului. Ziua pentru susţinerea victimelor torturii se marchează anual la 26 iunie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE