Experţii susţin că organizarea dezbaterilor electorale zilnice în ultimele 2 scrutine electorale din Chişinău a fost o greşeală
Organizarea dezbaterilor electorale zilnice în timpul ultimelor 2 campanii pentru alegerea primarului Chişinăului a fost o greşeală, consideră reprezentanţii Companiei „Teleradio-Moldova” (TRM) cât şi membri ai Consiliului de Observatori (CO) al Companiei, citaţi de Info-Prim Neo.
TRM a prezentat CO raportul privind reflectarea campaniilor electorale pentru alegerile noi şi repetate ale primarului general al capitalei din 27 noiembrie şi 11 decembrie 2005. Potrivit acestuia, Compania a respectat legislaţia în vigoare, iar „organismele locale, cât şi cele internaţionale au apreciat drept corect şi imparţial comportamentul TRM la aceste alegeri”. Totodată, reprezentanţii companiei susţin că trebuie modificată legislaţia electorală astfel ca să nu fie obligată să reflecte punctele de vedere ale tuturor candidaţilor electorali, pentru că în cazul alegerilor locale, ar trebui să acorde timp de antenă tuturor candidaţilor ceea ce este imposibil. În opinia reprezentanţilor TRM o eventuală modificare a legislaţiei ar putea stabili precis tipurile de alegeri pe care Compania ar trebui să le reflecte. De asemenea, este considerată benefică revizuirea prevederii referitoare la obligativitatea celor 90 de minute zilnice de dezbateri electorale.
Solicitat de Info-Prim Neo, Vitalie Tabunşcic, secretarul CO al Companiei, a declarat că TRM a reflectat, comparativ cu alte campanii electorale, mai bine şi mai profesionist ultimele 2 campanii electorale, de această părere fiind şi mai multe instituţii naţionale şi internaţionale. Totodată, a spus el, legislativul ar trebui să stabilească mai precis modul de reflectare a campaniilor locale, deoarece „nu toţi locuitorii ţării sunt interesaţi de alegerile din municipiul Chişinău, sau din alte localităţi”. Pentru aceasta sunt posturile locale de radio şi TV, a mai spus el. În cazul TRM, în ultimele 2 campanii electorale a fost nevoie de forţe financiare şi logistice majore, ceea ce nu-şi poate permite nici compania cu un buget auster şi nici consumatorul de informaţie.
Alexandru Dorogan, membru al CO, de asemenea s-a referit la „prea multe dezbateri electorale”, care au suprasolicitat publicul, dar care nu l-au provocat să participe la alegeri. Însă, a declarat el, o parte din vină o poartă şi Compania, care a avut posibilitate dar nu a organizat dezbateri în direct cu consumatorul de informaţie. Dezbaterile de la Companie au fost un dialog zilnic, timp de o oră, între moderator şi concurenţii electorali, pe când acestea ar trebui să includă şi ascultătorul sau telespectatorul. Mult mai eficiente ar fi dezbaterile cu participarea unui singur concurent electoral, în direct cu ascultătorii sau telespectatorii, iar ultimele 2-3 emisiuni să fi fost dezbateri între toţi concurenţii. În asemenea caz ar fi fost asigurat şi dreptul fiecărui alegător să participe la discuţii, ceea ce prevede şi Codul electoral, a conchis Dorogan.
Alegerile locale noi din municipiul Chişinău nu au fost validate din cauza participării reduse a electoratului la scrutine, transmite Info-Prim Neo.