Experţii în finanţe prognozează pentru următorii trei ani o creştere a PIB de 6% anual

Cadrul de cheltuieli pe termen mediu, pentru următorii trei ani, aprobat recent de Guvern, prevede o creştere reală a Produsului Intern Brut (PIB) de 6% anual, preponderent din contul creşterii producţiei industriale şi a celei agricole, precum şi a dezvoltării în continuare a sectorului servicii. De asemenea, este prevăzut că în următorii ani inflaţia medie anuală se va reduce de la 9,9% în 2006 la 7% în 2009. Se mai prognozează, de asemenea, o apreciere lentă a cursului de schimb al valutei naţionale faţă de dolarul SUA de la 12,9 lei, în 2006, la 12,6 lei, în 2009. Totodată, specialiştii financiari spun că în perioada de referinţă va fi atestată o creştere a salarului mediu pe economie - de la 1650 lei în 2006 la 2860 de lei în 2009. cu o creştere de 20% anual. Referitor la politica fiscală, în Cadrul de cheltuieli este prevăzută reducerea în continuare a cotei impozitului pe venit pentru persoanele fizice, majorarea scutirilor personale anuale şi a scutirilor anuale pentru persoanele întreţinute. În sumele absolute, se prognozează că veniturile la Bugetul Public Naţional vor fi în creştere de la 16,4 mlrd. în 2006 la 23,6 mlrd. lei, în 2009. Astfel, în 2009 veniturile la BPN vor înregistra o creştere de cca 2,1 ori faţă de veniturile din 2004. Structura veniturilor este prevăzută în proporţie de 85 la sută din acumulările fiscale.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.