Expert: Cetățenii nu admit că pot influența schimbarea procesului decizional

În Republica Moldova, spre regret, implicarea cetățenilor la nivel de politici și influențare a deciziilor este mică și se rezumă deseori la exercitarea votului. Cetățenii nu admit că ar putea avea o influență mai mare de a schimba procesul decizional și, în multe cazuri, acestora nu li s-a explicat puterea și rolul lor în acest proces. O spune Tatiana Cojocari, doctor în sociologie, expert permanent la dezbaterea publică organizată de Agenția de presă IPN: „Implicarea cetățenilor în procesul decizional comunitar. Interacțiunea între administrațiile publice locale și cetățeni”.

Potrivit Tatianei Cojocari, cetățenii nu cred că ar putea avea o influență mare în schimbarea procesului decizional, din cauza practicii moștenite de pe vremea URSS, unde statul era văzut mare și centralizat, care vine să rezolve problemele, iar cetățeanul - mic și neimportant, și deseori în rol de executor. La fel, spune experta, tranziția nu a fost tocmai reușită în a explica cetățenilor puterea și rolul lor.

Experta susține că literatura de specialitate arată că practica implicării cetățenilor în procesul decizional contribuie foarte mult la eficiența guvernării în sine. Moldova se consideră una dintre puținele țări care are un cadru legislativ foarte bun și care reglementează formele de participare a cetățenilor. Metodele prin care cetățenii pot fi consultați sunt dezbaterile publice, audierile publice, sondajul, referendumul și altele. Aceste practici, deși sunt reglementate, se aplică diferit în funcție de administrația locală sau centrală, și în dependență de resursele administrative.

Tatiana Cojocari consideră că una dintre cele mai mari probleme actuale în Moldova este transparentizarea implicării cetățenilor în procesul decizional. De multe ori, cetățenii nu știu unde să se informeze, de aceea trebuie să fie deschidere din ambele părți, a primăriilor și a cetățeanului, pentru a contribui la o mai bună reziliență a țării.

Potrivit expertei, consultarea cetățeanului poate aduce investiții externe, deoarece atunci când partenerii externi văd că cetățeanul este consultat, că nevoile cetățenilor sunt auzite, atunci crește interesul finanțatorilor externi de a susține comunitatea.

Tatiana Cojocari a mai remarcat că există și cazuri când cetățenii nu sunt în asentiment cu politicile implementate. Legislația nu funcționează foarte bine la capitolul sancționare, constată experta, care se întreabă, totodată, „ce se întâmplă cu autoritățile locale care compromit informarea cetățenilor și implicarea lor în procesul decizional, ce face cetățeanul atunci când simte că drepturile lui nu sunt respectate, unde se adresează?”. Potrivit lui Cojocari, în multe localități este sabotată implicarea în procesul decizional și de multe ori cetățenii nu știu unde să apeleze.

Dezbaterea publică la tema „Implicarea cetățenilor în procesul decizional comunitar. Interacțiunea între administrațiile publice locale și cetățeni” este organizată în cadrul proiectului „Agenția de presă IPN pentru coeziune socială și Moldova pro-europeană”, finanțat de către IMS.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE