Executarea hotărârilor judecătoreşti va fi mai operativă şi mai calitativă

Parlamentul a aprobat joi, 6 iulie, în lectură finală proiectul Legii cu privire la sistemul de executare silită care, potrivit autorilor, va stimula executarea operativă şi calitativă a hotărârilor judecătoreşti şi va reduce la minimum numărul titlurilor neexecutate. Proiectul legii este constituit din 8 capitole şi 34 de articole şi stabileşte structura sistemului de executare, statutul executorului judecătoresc, drepturile şi obligaţiile acestuia, condiţiile de asigurare materială şi de finanţare a sistemului de executare etc. În opinia autorilor, adoptarea proiectului de lege va contribui la instituirea unui mecanism bine conturat cu aplicabilitate eficientă, ceea ce va da posibilitate ca organele sistemului de executare silită să îndeplinească cu succes sarcinile ce se impun, iar numărul documentelor executorii restante să fie redus esenţial. Potrivit Direcţiei Statistică a Departamentului de Executare, la sfârşitul anului 2005 existau circa 65 de mii de decizii judecătoreşti neexecutate, faţă de circa 82 de mii la finele anului anterior. Statistici privind prima jumătate a anului curent nu au fost încă publicate.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.