Ex-șef adjunct SIS îndeamnă colectivul instituției la vigilență și corectitudine

Ex-șeful adjunct al Serviciului de Informații și Securitate, Alexandru Balan, îndeamnă colectivul instituției să manifeste vigilență și corectitudine în executarea obligațiunilor funcționale care le revin, iar în cazul în care primesc indicații ilegale de la superiori să informeze conducerea SIS despre acest fapt, iar dacă nu sunt luate măsurile de rigoare să informeze necondiționat Procuratura sau Parlamentul.

„Nu tolerați abuzul și neglijența de serviciu în SIS”, i-a chemat Alexandru Balan. Într-o conferință de presă la IPN, acesta a spus că astăzi conducerea SIS nu promovează și nu îndeplinește întocmai atribuțiile care-i revin.

Alexandru Balan spune că, după ce în 2019, la indicațiile fostului director SIS, a fost destructurată una dintre subdiviziunile de elită din SIS, care activa sub acoperire în străinătate, cu greu se poate crede în succesele misiunilor realizate actualmente peste hotare.
 

Cu referire la calitatea activității departamentului de spionaj SIS, Alexandru Balan spune că un aspect despre care ar trebui să cunoască societatea constituie insuccesele în vederea stabilirii locului de aflare, nemaivorbind de planificarea unor misiuni de returnare a persoanelor dare în urmărire interstatală și internațională pentru comiterea infracțiunilor contra securității statului și altor infracțiuni care subminează securitatea Republicii Moldova. Faptul că Ilan Șor este în căutare internațională și circulă prin diverse state arată direct iresponsabilitatea și neglijența ce îi revine acestui departament, a subliniat Alexandru Balan.

Fostul director adjunct SIS s-a referit și la departamentul securitate economică, care ar trebui să fie „senzorul principal” în prevenirea și contracararea riscurilor la securitatea economică din Moldova. Alexandru Balan a menționat că acesta a înregistrat discrepanțe grave, generate de neglijență în serviciu admise de către actualul șef al departamentului securității economice.

În ceea ce privește asigurarea securității statului privind prevenirea și combaterea terorismului, la fel nu a sesizat rezultate pozitive. Mai ales după atacul cu tentă teroristă soldat cu decesul a doi ofițeri la aeroportul din Chișinău din 30 iunie 2023.

Alexandru Balan s-a adresat conducerii  SIS să stopeze imediat finanțarea activităților ofițerilor SIS implicați în ilegalități, inclusiv de gestionare a așa-numitele telegram-canale în interes de securitate națională. Sunt finanțări ilegale și nejustificate, iar banii alocați în aceste domenii urmează a fi restituiți statului.

Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.