Fondatorul unei întreprinderi urmează să achite o amendă de circa 9 milioane de lei, fiind condamnat pentru evaziune fiscală. Impozitele și taxele neachitate depășesc 5 milioane de lei. Întreprinderea a activat în domeniul comerțului en-gros, cu produse alimentare preponderent, precum și cu produse de tutun, băuturi alcoolice, cereale și furajere pentru animale, cu materialele lemnoase și de construcție, transmite IPN.
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale precizează că este vorba despre administratorul unei întreprinderi în proces de lichidare care a comis evaziunea fiscală în perioada anilor 2012-2014. Întreprinderea avea contracte cu peste o mie de agenți economici, cu acoperire națională de 85%.
Pe parcursul a doi ani, Serviciul Fiscal de Stat a constatat că întreprinderea nu a achitat impozite și taxe de peste 5 milioane de lei. Prin urmare, inspectoratul a sesizat procuratura, care urmare a investigațiilor a trimis dosarul în judecată.
Potrivit PCCOCS, pronunțarea hotărârii din aprilie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, a fost precedată de multiple procese de judecată pe latura civilă a administratorului întreprinderii, care anterior falimentase, după care a urmat procedura de lichidare a întreprinderii. Prin urmare, atât administratorul, cât și întreprinderea au fost recunoscuți vinovați, iar ulterior au fost liberați de pedeapsa penală pe motiv că a expirat termenul de prescripție pentru această infracțiune.
Concomitent acțiunii civile în cadrul dosarului penal instrumentat de procurorii PCCOCS, fostul administrator și întreprinderea urmează să achite cele 9 milioane de lei în folosul statului.