Evaluarea externă a judecătorilor și a procurorilor este considerată o soluție bună pentru combaterea situației deplorabile din sistemul justiției. Totuși, instituirea unor norme juridice permanente pentru situații conjuncturale nu răspunde cerințelor de reglementare în general, dar și nici cerințelor de reglementare a organizării sistemului juridic în special. Constatările aparțin experților de la Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției și au fost prezentate în cadrul unui eveniment despre evaluarea extraordinară a judecătorilor și procurorilor, transmite IPN.
Radu Jigău, expert CAPC, a declarat că evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor nu poate fi efectuată prin subminarea independenței judecătorești și urmează a se desfășura în conformitate cu standardele internaționale ale supremației legii, ale drepturilor omului, precum și angajamentele internaționale asumate de Republica Moldova și, nu în ultimul rând, respectând recomandările Comisiei de la Veneția. „Procedura de evaluare urmează a fi efectuată în baza unor criterii clare și obiective, de către instituții ce dețin toate caracteristicile unei instanțe judecătorești imparțiale și independente, cu implicarea minimă a politicului și a executivului în procesul de evaluare”, a spus expertul.
Președintele Asociației procurorilor pentru ordine și dreptate, procurorul Iuri Lealin, a declarat că este foarte important că societatea civilă se implică în discutarea acestor aspecte, iar judecătorii și procurorii nu sunt lăsați față în față cu politicul. „Nouă cumva ne pare, așa spunând mai delicat, că mergem în direcția un pic greșită ne pare că suntem cu toții ostaticii acestei idei de evaluare externă. În primul rând, chiar și politicul a devenit ostaticul al proprii idei, fiindcă prea mult s-a promis. Acum înțelegem că ea totuși va avea loc într-o formă sau alta. Și noi procurorii suntem ostatici și vând nevrând o să fim supuși și aici nu suntem subiectul, ci obiectul evaluării”, susține procurorul.
Livia Mitrofan, magistrată de la Judecătoria Chișinău, a spus că a fost profund întristată când a citit avizul Comisiei de la Veneția asupra proiectului, deoarece această instituție a admis evaluarea judecătorilor și a procurorilor de către o altă putere în stat. „Adică, o putere să evalueze altă putere fără a fi clare care sunt standardele, indicele și când este necesar de a evalua judecătorii”, a notat judecătoarea.
Președinta CAPC, Galina Bostan, a declarat că tematica este extrem de actuală, în condițiile în care are loc o reformă amplă a sectorului justiției. „Această reformă trebuie asumată de către întreaga societate, nu de către politicieni. Organizația noastră este interesată de discuții despre corupție de peste 15 ani, iar integritatea magistraților este un aspect pe care-l monitorizăm cu interes”, a notat Galina Bostan.
Evenimentul „Evaluarea extraordinară a judecătorilor și procurorilor: între independența justiției și integritatea magistraților”, a fost organizat de CAPC, în parteneriat cu Freedom House.