„R. Moldova are de ales: fie că se europenizează, fie că se transnistrizează”, a declarat europarlamentarul român Adrian Severin într-un interviu publicaţiei britanice EurActiv, transmiste Info-Prim Neo. În opinia sa, Moldova poate accede mult mai uşor la UE decât Ucraina, deoarece este o ţară mai mică. Dar, pe de altă parte, cazul e mai dificil deoarece Moldova este ostaticul problemei transnistrene, spune liderul delegaţiei social-democrate din România în cadrul Parlamentului European. „Lupta lor de a-şi păstra unitatea în cadrul frontierelor inventate de Stalin îi împiedică (pe moldoveni – n.r.) să facă progrese suficiente în ceea ce priveşte democraţia, economia de piaţă şi chiar conştiinţa naţională. Mi-e teamă că autorităţile actuale doresc să creeze o naţiune de homo sovieticus”, spune Adrian Severin. „Atunci când ei îşi pun la îndoială originile româneşti, ei nu-şi apăra statul, pentru că România nu ameninţă statalitatea R. Moldova. De fapt, ei lupta împotriva propriei identităţi culturale şi, de vreme ce toţi avem nevoie de o identitate culturală, ei vor încerca să inventeze un popor artificial”, declară europarlamentarul român. Întrebat dacă Stalin a inventat conceptul de „limbă moldovenească”, Adrian Severin răspunde: „Absolut. Şi aceasta mă deranjează cel mai mult: un concept stalinist a fost preluat accidental de către UE”. Fostul ministru de externe al României adaugă: „Marea problemă e că moldovenii trebuie să-şi recunoască identitatea lor, aşa cum doresc ei, neimpuşi de nimeni, dar nu ca un popor sovietic, pentru care nu există niciun temei”. Adrian Severin opinează că Moldovei trebuie să i se acorde o perspectivă europeană şi mijloace europene pentru a progresa. „Trebuie să decupăm dezvoltarea Moldovei de criza transnistreană”. În aceleaşi timp, trebuie să ajungem la un acord cu Rusia, pentru că toate conflictele îngheţate din acea regiune sunt parte a unei singure probleme: statutul post-imperial/post-sovietic al Federaţiei Ruse pe glob, a conchis social-democratul român în Parlamentul European, Adrian Severin.