Eu pot fi președintele tău! Octavian Ţîcu

Dintre cei 11 candidați care au reușit să adune semnăturile necesare din partea alegătorilor, doar unul va prelua conducerea țării pentru următorii patru ani. Decizia va fi luată la urne pe 20 octombrie. Agenția de presă IPN îți oferă o prezentare detaliată a fiecărui concurent electoral la alegerile prezidențiale, incluzând traseul lor profesional și personal, funcțiile deținute, veniturile și averile declarate, precum și promisiunile pentru viitorul Republicii Moldova. Cunoaște candidații, alege responsabil!

Octavian Ţîcu este desemnat candidat la scrutinul prezidențial de către Blocul Electoral „Împreună”.

S-a născut pe 21 august 1972 în satul Costuleni, raionul Ungheni. Este licențiat în istorie. A obţinut doctoratul în istorie la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi, România, în anul 2000. Este conferențiar universitar la Universitatea din București şi cercetător științific coordonator la Institutul de Istorie al Universității de Stat din Moldova. Este maestru internațional la box, de șapte ori campion al Republicii Moldova la box. Laureat al Premiului Național al Tineretului în domeniul Științei şi Literaturii, în 2004. A fost decorat cu medalia „Meritul Civic”, în 2010, și medalia „Meritul Olimpic”, în 2016.

În anul 2010, a făcut parte din Comisia prezidențială pentru studierea şi aprecierea regimului totalitar comunist în Republica Moldova. Peste trei ani, a fost învestit ministru al tineretului şi sportului.

În martie 2015, s-a alăturat grupului de inițiativă de formare a Partidului Popular European din Moldova. După alegerile locale generale din 14 iunie 2015, a fost ales consilier raional în Ungheni din partea Blocului electoral „Platforma Populară Europeană din Moldova - Iurie Leancă”. În august 2015, a anunțat că părăsește Partidul Popular European și și-a depus și mandatul de consilier raional.

În perioada 2019-2021, a ocupat fotoliu de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, din partea Blocului ACUM.

În 2019 a candidat pentru funcția de primar al municipiului Chișinău, din partea Partidului Unității Naționale, la cârma căruia a fost ales în luna decembrie a aceluiași an. A candidat și la alegerile prezidențiale din 2020, obținând al șaselea rezultat. Din decembrie 2021 s-a retras de la șefia PUN și din politica moldovenească.

La începutul lunii august anul curent,
Blocul Politic „Împreună” l-a desemnat candidat la șefia statului.

Potrivit
declarației de avere pentru anul 2023, familia lui Octavian Ţîcu declară venituri de peste 111 mii lei, inclusiv 36 de mii – salariul de la Institutul de Istorie. Octavian Ţîcu deține în proprietate un apartament cu valoarea raportată  de 739 mii de lei și un automobil de 206 mii de lei, precum și conturi bancare cu 51 de mii de lei și peste opt mii de euro în cont.

În programul electoral își asumă consolidarea forțelor pro-europene și unioniste, precum șo securizarea parcursului de integrare europeană, prin crearea unei alternative politice pentru viitoarele alegeri parlamentare. Dacă va fi ales președinte, se angajează să oprească revenirea forțelor oligarhice și a celor susținute financiar de către Federația Rusă la conducerea Republicii Moldova, prin pedepsirea politicienilor corupți și actelor de finanțare ilegală a campaniilor electorale, precum și să oprească haosul și fărădelegile, să elimine impunitatea și să facă justiție și dreptate.

Integrarea europeană este, potrivit lui Octavian Ţîcu, principalul vector de dezvoltare a Republicii Moldova. Alături de echipă, candidatul își asumă să implementeze criteriile de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană, să respecte principiile democrației, să asigure alegeri libere şi corecte, dar și să respecte drepturile omului şi libertatea presei.

Pace, securitate şi apărare – sunt trei deziderate pe care își propune să le asigure prin  dotarea și pregătirea armatei naționale, dar și colaborarea cu instituțiile nord-atlantice. Ca un proiect de țară, Octavian Ţîcu își propune stoparea depopulării şi creşterea demografică. Acest obiectiv urmează a fi realizat cu ajutorul diasporei, „principalul susținător al prosperității Republicii Moldovaˮ, precum și prin elaborarea Programului Național pentru dezvoltare umană al Republicii Moldova 2025-2040.

Candidatul consideră că o economie puternică şi diversă reprezintă „cheia pentru o viață prosperă acasăˮ. Octavian Ţîcu își propune să susțină producătorii autohtoni în toate sectoarele economiei prin facilități fiscale, subvenționare, creditare preferențială şi acces larg la piețele de export. În cazul în care va fi ales, se angajează să creeze și, respectiv, să mențină un sistem economic funcțional și stabil, o economie de piață care să fie capabilă să facă față competiției și concurenței din cadrul UE.

Octavian Ţîcu se mai angajează să racordeze învățământul la principiile europene, să investească în domeniul cercetării, să mărească alocațiile în sănătate şi să modernizeze instituțiile medicale. Cât privește diferendul transnistrean, soluția trebuie să corespundă cu interesul național al Republicii Moldova.

Candidatul condamnă ferm invazia Federației Ruse în Ucraina și va promova politica de sprijin a Ucrainei în lupta pentru independența şi integritatea sa teritorială, dar și va consolida relațiile de peste Prut. „Ne dorim să fim alături de România în Uniunea Europeană. Împărtășim cu România același spațiu de istorie, limbă şi cultură. Vedem în România principalul nostru partener şi aliat în parcursul de integrare europeanăˮ, a declarat Octavian Țîcu.

În buletinul pentru alegerile prezidențiale din 20 octombrie Octavian Ţîcu este pe poziția a 8-a.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.