Eu pot fi președintele tău! Andrei Năstase

Dintre cei 11 candidați care au reușit să adune semnăturile necesare din partea alegătorilor, doar unul va prelua conducerea țării pentru următorii patru ani. Decizia va fi luată la urne pe 20 octombrie. Agenția de presă IPN îți oferă o prezentare detaliată a fiecărui concurent electoral la alegerile prezidențiale, incluzând traseul lor profesional și personal, funcțiile deținute, veniturile și averile declarate, precum și promisiunile pentru viitorul Republicii Moldova. Cunoaște candidații, alege responsabil!

Andrei Năstase participă la scrutinul prezidențial în calitate de candidat independent.

Are 49 de ani, este născut în satul Mândrești, raionul Telenești. Este absolvent a două universități: Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Facultatea de Istorie și Geografie, și Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Drept.

Și-a început cariera în 1997, în funcția de procuror. Din 2002 și până în 2015, a activat în cadrul cabinetului avocatului „Andrei Năstase”. A fost și ajutor al procurorului la Procuratura de Transport, dar și vicedirector al companiei „Air Moldova”.


Numele lui Andrei Năstase a apărut în spațiul public din Republica Moldova în anul 2013, fiind unul dintre membrii constituenți ai Platformei Civice Demnitate și Adevăr și liderul acesteia. Mai târziu, formațiunea s-a transformat în partid politic de centru-dreapta de opoziție. Năstase este cunoscut pentru organizarea și desfășurarea a mai multe proteste antiguvernamentale în perioada 2015-2018. A fost președintele Grupului de inițiativă pentru inițierea referendumului republican de modificare a Constituției pentru alegerea și demiterea președintelui direct, de către popor, limitarea imunității parlamentare și a numărului de deputați.

În iunie 2018, a fost ales primar al capitalei, dar rezultatele scrutinului au fost anulate de instanța de judecată pe motiv că s-a făcut propagandă electorală în ziua alegerilor. În februarie 2019 ajunge în Parlament după ce a candidat la funcția de deputat în circumscripția nr. 33 și pe lista Blocului ACUM. La scurt timp, renunță la mandat în favoarea funcției de ministru de interne. În toamna anului 2019, candidează la funcția de primar al municipiului Chișinău din partea Blocului electoral „ACUM Platforma DA și PAS”, însă, în turul doi, actualul primar Ion Ceban, desemnat atunci de socialiști, l-a învins cu o diferență mai mare de 5%. La alegerile prezidențiale din 2020, când a candidat din partea Platformei DA și a obținut 3,26% din sufragii. Acum trei ani, întreaga conducere a Platformei Demnitate și Adevăr, printre care și Andrei Năstase, și-a prezentat demisia în cadrul Biroului Politic Național.

În declarația de avere pentru anul 2023, familia lui Andrei Năstase a indicat venituri de 107 mii de euro, sursa fiind o companie germană. Candidatul a mai declarat o indemnizație de 295 de mii de lei pentru activitatea de Consilier în Consiliul municipal Chișinău.  În declarație sunt menționate șase terenuri, majoritatea dobândite în 2010. Deține un autoturism de 41 de mii de euro. Este proprietarul a jumătate din două apartamente și două garaje. Candidatul a mai declarat două case de locuit, ambele obținute prin donație.

Andrei Năstase, care este la a treia participare în cadrul unui scrutin prezidențial, spune că funcția de președinte îi va oferi puterea de a mobiliza instituțiile statului să acționeze în interesul justiției. În cadrul lansării în campanie, eveniment pe care l-a organizat în fața Președinției, acesta a declarat că va rămâne mereu dedicat tradiției și familiei, grijii pentru copii, care au ajuns să se nască mai mult prin străinătăți decât în țară
. Andrei Năstase își propune să scoată Moldova din sărăcie „cu un buget făcut pentru oameni, cu industrializare puternică a economiei, cu investiții autohtone și străine mari, iar ca urmare – asigurarea banilor pentru pensii, pentru salarii, pentru educație mai bună, pentru servicii medicale accesibile și de calitateˮ.

Candidatul se angajează să asigure stabilitatea economică a țării, prioritățile lui fiind susținerea afacerilor locale, îmbunătățirea infrastructurii și reducerea birocrației. Planul său electoral prevede atragerea investițiilor străine prin oferirea unui cadru legal clar și echitabil, astfel încât toți moldovenii să beneficieze de creșterea economică. Își asumă că va promova reforme fiscale pentru a echilibra bugetul și a oferi stimulente fiscale pentru sectoare precum agricultura, tehnologia și manufactura.

Pentru consolidarea securității energetice a Moldovei, candidatul își propune să diversifice importurile de energie, asigurând astfel stabilitatea și independența energetică a țării.

P altă promisiune este că va restabili preferințele fiscale și vamale pentru toți rezidenții zonei economice libere (ZEL), inclusiv pentru nou-veniți. Totodată, Năstase pledează pentru anularea taxei pe venit a companiilor rezidente în ZEL. Candidatul mai consideră că trebuie uniformizat și extins termenul de funcționare a zonelor libere până în 2050 sau, estimativ, pentru 10 ani după aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Andrei Năstase spune că își va asuma costurile pentru crearea infrastructurii critice pentru noii rezidenți ai ZEL, care creează peste 100 de locuri de muncă.

În buletinul de vot pentru alegerile din 20 octombrie
Andrei Năstase este pe locul 7.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.