„Una dinte principalele lecții învățate de pe urma evenimentelor din 2009 este că totul ce începe cu o provocație riscă să se termine cu o dramă profundă. Singurul lucru care ne mai rămâne este să ne imaginăm cum cel mai enigmatic personaj al evenimentelor din 2009 – killer-ul pocăit al lui Iurie Roșca, râde de cetățenii Republicii Moldova pe sub mustăți…”
---

Premergătorul Revoluției Twitter

Ziua de 7 aprilie 2009 a devenit de referință după revolta tinerilor împotriva celei de a treia victorii absolute a Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) la alegerile din 5 aprilie 2009. Ea a schimbat cursul de dezvoltarea a țării. Totuși, au rămas neclarificate un șir de lucruri, cele mai importante referindu-se la:

• cine a stat în spatele deturnării protestelor pașnice în acte de vandalism?;
• de ce investigarea pornită imediat de conducerea de vârf a țării și PCRM nu a fost în stare să elucideze cauzele și principalii actanți ai deturnării protestului pașnic în acte de vandalism?

Un lucru era clar de la bun început – alegerile parlamentare ordinare din 5 aprilie 2009 au demarat cu o mare provocare, pusă la cale de reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Ne amintim că la 15 ianuarie 2009, odată cu demararea campaniei electorale, înalți demnitari ai MAI au anunțat despre descoperirea tentativei de omor la comandă a vicepreședintelui Parlamentului, liderului Partidului Popular Creștin Democrat (PPCD), Iurie Roșca. Întreaga campanie electorală s-a desfășurat pe fundalul investigației omorului la comandă din partea unor lideri ai opoziției din acea perioadă. Toată istoria respectivă a culminat cu scrisoarea lacrimogenă a killer-ului, care s-a pocăit și a renunțat să-și  îndeplinească comanda.

În afara provocației lacrimogene, au fost și alte motive de nemulțumire pentru opoziție și simpatizanții acesteia. Este vorba despre administrarea procesului electoral, în special, de întocmirea imprecisă a listelor de alegători și de reflectarea campaniei în mass-media controlată de PCRM. De fapt, au fost suficiente motive pentru ca cetățenii să protesteze pașnic. Dar enigmele abia urmau să se producă. După deturnarea enigmatică a protestului pașnic, la 24 aprilie 2009, a fost instituită Comisia de stat pentru elucidarea evenimentelor din 7–8 aprilie. Președinte al Comisei a fost numit deputatul PCRM, Vladimir Ţurcan (actualul reprezentant al PSRM la Curtea Constituțională), care a convocat în audieri reprezentanții MAI, SIS, Serviciului Pază de Stat, Procuraturii Generale etc, și le-a formulat sarcinile ce le revin.

Scopul declarat al Comisiei de stat era ca, până la 5 mai 2009, să prezinte Parlamentului un raport privind rezultatul investigațiilor. Acest lucru nu s-a întâmplat vreodată! Întrebarea este – de ce? Probabil, fiindcă au existat interese și planuri ascunse. Investigarea evenimentelor din 7 aprilie a fost lăsată baltă, fiindcă s-a decis declanșarea alegerilor parlamentare anticipate, la care, pe fundalului șocului din 7 aprilie 2009, PCRM pretindea să obțină o majoritate constituțională. În acest context, este curioasă și ascensiunea spectaculoasă, a principalului protagonist al provocării privind tentativă de ucidere la comandă. Astfel, noul guvern al Zinaidei Greceanîi, instaurat la 10 iunie 2009, îl avea în componență pe liderul PPCD, Iurie Roșca, în calitate de viceprim-ministru, responsabil de coordonarea activității structurilor de forță. Așa a ajuns liderul PPCD la apogeul carierii politice. E adevărat, pentru doar aproximativ trei luni de zile.

Așadar, lupta pentru pârghiile puterii la alegerile parlamentare ordinare din 2009 au avut un parcurs sinuos:

• a început cu provocația din 15 ianuarie, referitoare la comandarea unui act de omucidere de către opoziție;
• a culminat cu deturnarea enigmatică a protestului pașnic al cetățenilor, recurgerea la acte condamnabile de vandalism, urmate de represiuni ilegale ale autorităților împotriva cetățenilor a căror vină nici măcar nu fusese stabilită regulamentar;
• a degenerat odată cu întreruperea enigmatică a activității Comisiei de stat pentru elucidarea evenimentelor din 7–8 aprilie, care n-a mai prezentat Parlamentului sau opiniei publice raportul de investigare;
• s-a terminat cu pierderea, la 29 iulie 2009, a puterii de către PCRM, după părăsirea formațiunii de către ex-președintele Parlamentului, Marian Lupu, care a contribuit în mod direct la preluarea puterii de către Alianța pentru Integrare Europeană (AIE).

În retrospectivă, istoria așa-zisei Revoluției Twitter din 7 aprilie 2009 e foarte tristă. Totuși, e corect să fixăm că această istorie l-a avut drept premergător, cel puțin cronologic, pe liderul PPCD, Iurie Roșca. Rolul acestuia a rămas oarecum neelucidat, deși Comisia de stat a lui Vladimir Țurcan ar fi avut de clarificat multe lucruri în privința fenomenului comandării uciderii liderilor politici în Republica Moldova.

În orice caz, e bine că killer-ul contractat s-a răzgândit să-și ducă la capăt misiunea criminală. Dar sunt de interes și consecințele. Sub influența evenimentelor menționate Iurie Roșca și-a găsit o nouă vocație – promovarea ideilor imperialiste ale lui Alexandr Dughin, membru marcant al Clubuluii de la Izborsk, din care face parte și actualul lider al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, precum și câțiva propagandiști de duzină ai PSRM. Iurie Roșca se pare că și-a asumat rolul de ideolog în lupta împotriva influenței occidentale asupra Republicii Moldova. 

Beneficiarii și loser-ii evenimentelor din 7 aprilie 2009

La distanță de 12 ani de la evenimentele din 7 aprilie 2009 constatăm că avem beneficiari ai așa-zisei Revoluții Twitter și loser-i. Printre loser-i se regăsesc cetățenii Republicii Moldova, în special tinerii, care au ieșit să protesteze pașnic împotriva abuzurilor guvernanților. Înțelegem cu toții că refuzul de a investiga pe urme fierbinți deturnarea protestului pașnic în acte de vandalism este puțin probabil să fie restabilit și elucidat în detalii.

De aceea, în actualul context, nu ne rămâne decât să evocăm și soarta beneficiarilor de pe urma evenimentelor din 7 aprilie 2009 – exponenții clanurilor partinice ale așa-zisei Alianțe pentru Integrarea Europeană (AIE). Aceștia, acoperindu-se cu lozinci frumoase, au co-participat direct sau indirect la devalizarea sistemului bancar și delapidarea bunurilor publice. Actualmente, unii dintre acești beneficiari își văd reputația distrusă, alții au făcut pușcărie sau sunt fugari prin lume. Calitate îndoielnică de beneficiari.

Rolul liderilor PSRM în aservirea Republicii Moldova intereselor oligarhice

Mai există o categorie de adevărați beneficiari, care au fost implicați direct în evenimentele din 7 aprilie 2009, reușind să se etaleze drept neimplicați. Evident, este vorba despre actualii lideri al PSRM – Zinaida Greceanîi și Igor Dodon. Actualmente, PSRM este foarte vocal, aruncând reproșuri la stânga și la dreapta. Dar adevărul incontestabil e că Zinaida Greceanîi deținea în perioada revoltei din 7 aprilie 2009 cea mai importantă funcție într-o republica parlamentară – cea de prim-ministru. Deținând poziția menționată este straniu că nu a insistat pe desfășurarea până la capăt a anchetei Comisiei de stat a colegului Vladimir Țurcan. În aceiași ordine de idei, Igor Dodon era în acea perioadă adjunctul premierului Greceanîi și avea misiuni delicate în cadrul Curții Domnești privind funcționarea schemelor ilegale. Schemele respective au putut provoca eventuala nemulțumire a clanurilor domnești, aflate în spatele deturnării protestelor pașnice.

Oricum, adevărul este că actualii lideri ai PSRM au avut in rol enorm în evoluția catastrofală a evenimentelor post 7 aprilie 2009. Despre acest rol am putut afla chiar de la actualul lider al PSRM, Igor Dodon, care și-a împărtășit planurile sale de subminare din interior a PCRM. Potrivit materialelor wikileaks, tocmai în 2009 Dodon era dispus să-l susțină pe Marian Lupu în opera sa de scindare a PCRM, coordonată de Vlad Plahotniuc, așa cum s-a aflat ulterior. Că a fost anume așa o demonstrează actul de trădare a PCRM, survenit în 2011. Și asta în condițiile depunerii jurământului scris de credință pentru PCRM. Nu încape îndoială că în acea perioadă PCRM avea toate șansele recuceririi puterii absolute și deturnării proceselor pe care actualmente le condamnă liderii PSRM.

Ca să fie cât se poate de clar. Era suficient ca actualii liderii al PSRM să fi rămas fideli PCRM și neimplicați în jocuri obscure, să nu fi comis trădarea din 2011, pentru ca Republica Moldova să fi avut o traiectorie cu totul diferită de cea marcată de devalizarea sistemului bancar, concesionarea Aeroportului și delapidarea altor bunuri publice. Ce ar putea să le răspundă liderii PSRM cetățenilor la întrebarea privind impactul cutremurător al trădării pe care au comis-o în privința PCRM? Probabil, un singur lucru – nu e vina lor, așa a vrut Providența divină! Dar ce ar putea să le spună astăzi liderii PSRM alegătorilor despre majoritatea parlamentară cu Partidul Șor? Probabil, același lucru – așa vrea Providența divină. 

Concluzii

Evenimentele din 7 aprilie 2009 rămân o pagină tragică, neelucidată, în istoria contemporană a Republicii Moldova. Provocările cu caracter deliberat ale autorităților au declanșat protestul cetățenilor, care a fost deturnat în acte de vandalism cu scopul de a compromite opoziția.

Victimele umane, nedreptatea și dezmățul comis de forțele de ordine după consumarea violențelor rămân pe conștiința autorităților din acea perioadă, dar și pe conștiința provocatorilor din umbră, care ulterior s-au dovedit a fi beneficiarii schemelor de devalizare a sistemului bancar și de furt din proprietatea publică.

De pe urma evenimentelor din 7 aprilie 2009 au avut de pierdut cetățenii Republicii Moldova, în special, tinerii, care au descoperit că au fost trași pe sfoară de clanurile politice, oploșite ulterior la guvernare sub lozinci nobile. Este un fapt, că evenimentele din 7 aprilie 2009 au fost un declanșator al părăsirii în masă a Republicii Moldova de către cetățenii tineri, talentați și cutezători.

După evenimentele din 7 aprilie 2009, nicio forță politică, de orice orientare doctrinară sau geopolitică, nu merită încrederea cetățenilor Republicii Moldova, decât în baza faptelor concrete și a răspunderii pentru promisiune făcute alegătorilor.

Actualii lideri al PSRM, care speculează propagandistic evenimentele din 7 aprilie 2009, au fost implicați direct în acele evenimente în calitate deținători ai celor mai importante funcții de stat. Zinaida Greaceanîi avea responsabilități directe să nu admită abuzul organelor de forță împotriva cetățenilor, mai ales după consumarea evenimentelor violente din 7 aprilie. Vladimir Țurcan, detașat actualmente de PSRM la Curtea Constituțională, avea, în calitate de șef al Comisiei de stat pentru elucidarea evenimentelor din 7–8 aprilie, misiunea prescrisă să prezinte Parlamentului rezultatele anchetei. Mai mult, Igor Dodon și Zinaida Greceanîi au putut preveni scenariile dezastroase de aservire a Republicii Moldova intereselor clanurilor oligarhice, dacă nu comiteau trădarea din noiembrie 2011.   

Una dinte principalele lecții învățate de pe urma evenimentelor din 2009 este că totul ce începe cu o provocație riscă să se termine cu o dramă profundă. Singurul lucru care ne mai rămâne este să ne imaginăm cum cel mai enigmatic personaj al evenimentelor din 2009 – killer-ul pocăit al lui Iurie Roșca, râde de cetățenii Republicii Moldova pe sub mustăți.