Pentru a face față sarcinilor generate de necesitatea racordării legislației naționale la legislația europeană avem nevoie de un număr mai mare de angajați în ministere. Declarația aparține Elenei Levința, consultantă în politici pe domeniul managementul funcției publice a Cancelaria de Stat și a fost făcută în cadrul dezbaterii „Criza resurselor umane și sistemul de salarizare în cadrul APC și APL. Cercetare”, organizată de Agenția de presă IPN. Potrivit funcționarei, în scurt timp, legislația urmează să fie modificată astfel încât persoana care va gestiona fluxul de angajați în cadrul entităților de stat va fi secretarul general.
Potrivit Elenei Levința, prin modificări legislative urmează să fie depolitizat procesul angajărilor și gestionării resurselor umane în sistemul public. Potrivit funcționarei, procesul de management al resurselor umane va deveni prerogativa secretarului general al instituției și nu a ministrului, care este persoană numită politic .
„În Parlament este un proiect de modificare a legii 158, legea cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public, care oferă rolul de a gestiona resursa umană în minister secretarului general, ca fiind funcționar public de conducere de nivel superior, nu ministrului. E vorba de modificări care depolitizează comisia de concurs, se pune un rol mai mare pe secretarul general, care va fi și președintele comisiei de concurs și a comisiei de disciplină”, a spus consultanta din cadrul Cancelariei de Stat, Elena Levința.
Potrivit consultantei, în cadrul unui minister, secretarul general va fi cel care va gestiona întregul proces al managementului resurselor umane. De asemenea, fiecare minister va avea propriile comisii de concurs pentru selectarea angajaților.
„Sistemul de management al resurselor umane este un sistem descentralizat. Asta înseamnă că fiecare autoritate publică are propriile comisii de concurs, comisii de disciplină. Toate procesele legate de resursa umană sunt administrate în cadrul autorității. Ministrul fiind demnitar de rang înalt, numește și eliberează angajați conform legii, dar procesele sunt gestionate de un alt funcționar public, de secretarul general, care este un fel de manager al instituției și asigură implementarea corectă, uniformă a procedurilor de personal”, a punctat Elena Levința.
Elena Levința spune că odată cu deschiderea negocierilor de aderare a crescut considerabil volumul de muncă privind implementarea acquis-ul comunitar. Pentru a atrage noi angajați în entitățile administrației publice centrale, Guvernul a lansat și un program de stagii plătite în serviciul public.
„În ministere am majorat efectivul de personal având în vedere toate provocările și sarcinile care urmează pe dimensiunea UE. Sunt instituții destul de mari, ANSA, CNAS, BNS, care au făcut analize, au propus o nouă structură, cu un efectiv de personal redus, iar economiile generate le-am redirecționat spre majorarea salariilor. Vreau să vin cu un apel către tinerii care sunt studenți. Avem un program de stagii plătite în serviciul public, este un instrument al Guvernului pentru a spori atractivitatea funcției publice, programe de stagii în cadrul ministerelor, oferim și burse. Ulterior, ei se pot angaja în condiții nai avantajoase, uneori chiar fără concurs”, a mai spus Elena Levința.
Dezbaterea publică „Criza resurselor umane și sistemul de salarizare în cadrul APC și APL. Cercetare” este organizată în cadrul inițiativei „Administrarea social responsabilă a finanțării externe” implementată de Institutului pentru Inițiative Strategice (IPIS), în parteneriat cu Centrul Analitic Independent „Expert-Grup, cu suportul Fundației Soros Moldova.