Electoratul îi va taxa pe toţi politicienii, opinie

După criza politică în care s-a pomenit Republica Moldova din cauza neînţelegerilor dintre cei de la guvernare, electoratul, la viitoarele alegeri generale, îi va taxa pe toţi politicienii. De această părere este directorul Centrului de Investigaţii Sociologice şi Marketing „CBS-AXA”, expertul Ion Jigău, care s-a expus în cadrul dezbaterii publice „Cultura crizei politice: realităţi, necesităţi şi norme”, organizate de agenţia de presă IPN.

„Electoratul aşteaptă de la guvernare ca aceasta să-şi facă datoria. De fapt, nicio guvernare de-a noastră nu şi-a făcut datoria până la capăt. Cercetările noastre demonstrează că nu-s mari schimbări la capitolul indicele corupţiei. Toate guvernările noastre au fost şi sunt corupte, după afirmările populaţiei. Cetăţenilor nu le place că liderii politici nu pot găsi limbaj comună”, a declarat Ion Jigău.

Directorul „CBS-AXA” susţine că moldovenii votează sentimental mai mult. „După alegerile din 2009 şi 2010 chiar începusem să cred că apar raţiuni la votare, dar, dacă luăm ultimele cercetări, vedem că în pofida faptului că există un segment considerabil de cetăţeni care îşi doresc apariţia altor forţe politice, tot ei nu votează deloc partide şi persoane necunoscute”, a remarcat Ion Jigău.

Expertul susţine că politicienii de acum folosesc mecanisme de manipulare a electoratului. „Sunt manipulări, dar eu cred că acestea au efecte de scurtă durată. Cetăţeanul simplu nu este prost, el deseori nici nu se gândeşte la multe chestii discutate de politicieni. Pe el îl interesează lucruri simple, ce are în frigider, cu ce se îmbracă, servicii medicale calitative etc. El judecă după fapte absolut concrete. Ceea ce se întâmplă sus, în societate ajunge cu întârziere, trec câteva zile până când aceste lucruri sunt înghiţite de electorat. Mi-i teamă că electoratul îi va taxa pe toţi politicienii. Electoratul într-un fel îi pedepseşte pe toţi. Nu ştiu cum va fi acum, dar se va ajunge la aceasta”, a conchis Ion Jigău.

„Cultura crizei politice: realităţi, necesităţi şi norme” este a 13-a din ciclul de dezbateri publice desfăşurate de Agenţia de presă IPN în cadrul proiectului „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”. Proiectul este susţinut de către Fundaţia „Hanns Seidel”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.